Preţurile producţiei industriale pe total - piaţa internă şi piaţa externă - au crescut cu 6,1% în luna iunie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, ritm crescut faţă de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În mai, preţurile producţiei industriale au crescut cu 5,2%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.
În iunie, cea mai mare creştere a preţurilor, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, s-a înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (+38,28%).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans s-a înregistrat în industria energetică (+15,25%).
În luna iunie, faţă de luna anterioară, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 0,6%.
Preţurile producţiei industriale reprezintă o măsură a preţurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...