Preţurile de consum din SUA au consemnat în martie cea mai mare creştere din ultimii opt ani şi jumătate, cererea fiind încurajată de campania de vaccinare împotriva Covid-19 şi de măsurile de stimulare economică lansate de administraţia Biden, economiştii anticipând că va urma o scurtă perioadă de inflaţie mai ridicată, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Datele publicate marţi de Departamentul Muncii au mai arătat şi o creştere a preţurilor la producători, în condiţiile în care redeschiderea economiei s-a lovit de blocajele existente în lanţurile de aprovizionare, constrângerile legate de capacitatea de producţie şi preţurile mai mari ale mărfurilor.

 

Preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, şi mulţi economişti consideră că inflaţia mai ridicată va fi temporară, urmând ca lanţurile de aprovizionare să se adapteze şi să devină mai eficiente. Contrângerile de aprovizionare reflectă reorientarea cererii către bunuri şi mai puţin către servicii, în timpul pandemiei care se află în al doilea său an.

Indicele preţurilor de consum au urcat luna trecută cu 0,6%, cel mai mare avans consemnat după august 2021, după o creştere de 0,4% în februarie.

O creştere de 9,1% a preţurilor benzinei a reprezentat aproape jumătate din creşterea indicelui preţurilor de consum. În februarie, preţurile benzinei au avansat cu 6,4%.

Preţurile alimentelor au urcat cu 0,1% în martie. Preţurile alimentelor consumate în afara locuinţei au crescut tot cu 0,1%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.