Dieter Zetsche, fost director general al grupului Daimler, nu va mai încerca să devină preşedinte al consiliului de supraveghere al producătorului auto german, din cauza opoziţiei unora dintre acţionari, a declarat acesta publicaţiei Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, transmite Reuters.
Zetsche, în vârstă de 67 de ani, fost CEO al grupului care deţine brandul Mercedes-Benz, urma să preia rolul de preşedinte al boardului de directori, care în Germania este cunoscut sub numele de consiliu de supraveghere.
”Desigur, mi-ar fi plăcut îndeplinesc acest rol. Consider că aş fi făcut-o bine. Dar în cele din urmă am decis să nu o fac, să renunţ la această oportunitate”, a afirmat Zetsche.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Acceptăm decizia dr. Zetsche cu mare respect”, a declarat un purtător de cuvânt al Daimler.
Zetsche a spus că cei mai importanţi investitori ai grupului Daimler l-ar fi susţinut ca succesor al lui Manfred Bischoff, dar că alţi acţionari s-ar fi opus.
”Faptul că după 40 de ani de muncă nu sunt privit de către unii ca fiind o valoare, ci ca o povară, nu am nevoie de acest lucru”, a explicat acesta.
Zetsche, care a fost şi şeful Mercedes-Benz,, urma să îl înlocuiască pe Bischoff la adunarea generală anuală a acţionarilor programată să aibă loc pe 31 martie 2021.
La începutul acestei luni, Daimler a convenit să plătească 2,2 miliarde de dolari pentru închiderea unei investigaţii din Statele Unite referitoare la emisiile automobilelor diesel şi pentru acoperirea despăgubirilor solicitate de 250.000 de proprietari de vehicule.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.