Poşta Română anunţă că a redeschis, sâmbătă, de Ziua Europei, trei rute noi pentru îndrumarea traficului poştal internaţional cu Ungaria, Bulgaria şi Serbia, pe cale rutieră. "Astfel, Poşta Română a iniţiat o fază intermediară, deschizând aceste rute tradiţionale pe cale terestră, pentru a reveni progresiv la situaţia de normalitate de dinainte de criza provocată de noul coronavirus", afirmă directorul general Horia Grigorescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de companie, camionul Poştei Române care va pleca spre Budapesta va asigura schimbul de trimiteri poştale cu origine România, respectiv din Ungaria spre ţara noastră. Pe lângă sacii proprii, Poşta Română va transporta către Ungaria şi trimiterile din Republica Moldova şi Serbia. Traficul va avea frecvenţă săptămânală, fiind estimată o greutate de 1,5 tone pe sens.

De asemenea, pe relaţia Bucureşti - Ruse, Poşta Română va transporta trimiteri din România cu destinaţie Bulgaria şi trimiteri în tranzit din Republica Moldova şi Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Cipru. La întoarcere, camionul poştal va aduce trimiteri din Bulgaria şi Grecia pentru România şi trimiteri în tranzit de la Bulgaria şi Grecia pentru Moldova, pe care le transportă ulterior la Chişinău. Traficul va avea frecvenţă săptămânală.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Totodată, a fost inaungurată cursa România - Serbia. Schimbul de expediţii cu poşta sârbă va avea loc în zona neutră, pe digul de la Porţile de Fier I. Camionul Poştei Române va transporta atât trimiterile proprii, cât şi trimiteri din Ucraina cu destinaţie Macedonia şi Bosnia Herzegovina.

"Am redeschis aceste rute, astăzi, într-o zi cu o importanţă deosebită pentru Uniunea Europeană ca prim pas în evoluţia pozitivă de iesire din perioada dificilă pe care o traversăm. Astfel, Poşta Română a iniţiat o fază intermediară, deschizând aceste rute tradiţionale pe cale terestră, pentru a reveni progresiv la situaţia de normalitate de dinainte de criza provocată de noul coronavirus. Meseria de poştaş însemnă, prin definiţie, crearea de punţi între oameni, ceea ce încercăm şi noi să facem prin toate măsurile pe care le implementăm”, a declarat Horia Grigorescu, director general al Poştei Române.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.