Piloţii British Airways (BA) au intrat la miezul nopţii într-o grevă de două zile din cauza unui conflict de muncă legat de salarizare şi condiţiile de lucru, transmite BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pasagerii au fost avertizaţi să nu meargă la aeroporturi, iar compania a anunţat că majoritatea acestora au făcut aranjamente alternative de călătorie.

BA şi sindicatul Balpa al piloţilor au indicat să sunt dispuşi să înceapă noi discuţii, dar majoritatea zborurilor operate de BA care ar fi trebuit să decoleze luni şi marţi din Marea Britanie au fost anulate.

De asemenea, va exista un impact asupra zborurilor de dinainte şi de după grevă, pentru că avioanele şi piloţii trebuie să fie pe poziţii pentru cursele anterioare şi ulterioare protestului.

”Suntem pregătiţi şi dispuşi să reluăm discuţiile cu Balpa”, a anunţat  BA.

Între timp, Balpa a indicat că piloţii BA ar putea să îşi anuleze protestul dacă operatorul aerian va fi de acord să negocieze o propunere nouă. Sindicatul a arătat că greva este ”o ultimă soluţie” rezultată din ”frustrarea enormă” faţă de conducerea companiei.

Piloţii au respins anterior majorarea salariilor cu 11,5% pe parcursul a trei ani, propunere făcută de companie în iulie.

Potrivit Balpa, membrii sindicatului au primit majorări mai mici de salarii şi au făcut sacrificii în ultimii ani, într-o perioadă mai dificilă pentru companie. Sindicatele insistă că performanţele financiare ale BA s-au îmbunătăţit – compania mamă, IAG, a raportat o creştere de 9% a profitului în 2018 - şi ar trebui să împartă o parte mai mare din acest profit.

BA susţine la rândul său că piloii primesc deja salarii ”de clasă mondială”. Conducerea BA consideră că oferta salarială este ”corectă şi generoasă” şi că, dacă este destul de bună pentru personalul navigant, personalul de la sol şi ingineri, ale căror sindicate, Unite şi GMB, au acceptat-o, atunci ar trebui să fie bună şi pentru piloţi.

Potrivit companiei, după încasarea în termen de trei ani, a majorării de 11,5% a salariilor, unii căpitani ai BA ar putea duce acasă peste 200.000 de lire sterline pe an, incluzând şi indemnizaţiile.

În urmă cu două săptămâni, BA şi-a anunţat clienţii că trebuie să îşi reprogrameze zborurile din această săptămână, din cauza grevei.

Din nefericire, din cauza unei erori umane, compania a trimis emailuri şi unor clienţi ale căror curse nu sunt afectate, provocând probleme serviciului de relaţii cu clienţii.

Vineri, BA a anunţat că marea majoritate a clienţilor afectaţi fie au acceptat să fie despăgubiţi fie au stabilit alte date de călătorie, fie vor călători cu alte companii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.