Ministrul Agriculturii Petre Daea continuă seria afirmaţiilor despre oaie, într-o postare pe Facebook referitoare la participarea la un eveniment organizat de o organizaţie a crescătorilor de ovine, el vorbind despre oaie ca despre "acest animal care ne străbate istoria ca un fir roşu".
"Evenimentul organizat anual la Costeşti, în judeţul Hunedoara, de Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” este un rod al priceperii şi tradiţiei şi, pot spune, un eveniment impresionant. Mulţi fermieri, multe oi şi mult interes pentru acest animal care ne străbate istoria ca un fir roşu", scrie Daea.
Afirmaţia vine la puţin timp după ce ministrul a declarat pentru "Libertatea": "Ştiţi de ce merge oaia cu capul în jos? Îi este ruşine de televiziuni, de ce vorbesc despre ea. Se jenează. Ar trebui să stopăm discuţiile despre această specie extrem de importantă pentru ţară, necesară şi foarte foarte valoroasă pentru cei care se ocupă cu asemenea activitate".
În 1 iulie, el declara la Antena 3 că "oaia a unit generaţii, oaia a descoperit muntele şi a populat muntele".
"Oaia a dat mâncare şi ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localităţi, a generat comune şi frumoase comune, uitaţi-vă în Sibiu, oaia a sudat generaţiile, tata cu fiul, bunicul cu nepotul. Mărginimea Sibiului este construită din lâna oii, din brânza oii, din mielul oii. Astăzi, sigur că oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toţi”, a spus ministrul Agriculturii.
În 11 iunie, la TVR, ministrul a definit oaia drept "această combină vie, care recoltează de la faţa locului masa vegetativă şi o transformă în lapte".
Declaraţiile sale surpinzătyoare despre oaie au început în 30 mai, când Petre Daea afirma lau Antena 3, prezentând argumentele în favoarea schimbării frunzei din brandul de ţară cu o oaie, că ”oaia este o statuie vie” şi că frunze are toată lumea, dar oi ca în România nu.
”Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie”, a conchis Daea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.