Peste 65.000 de contribuabili au beneficiat, din februarie 2018 şi până în prezent, de prevederile Legii prevenirii, a anunţat joi seara Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care arată că prin DGAF, a aplicat prevederile Legii prevenirii în primele şase luni ale anului 2019, în cazul a peste 18.400 de contribuabili.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În perioada menţionată, inspectorii antifraudă au emis 1.073 de avertismente din care, pentru 1.051 de avertismente au fost anexate şi planuri de remediere. Dintre aceste avertismente, 941 au fost aplicate pentru nerespectarea de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic”, informează ANAF.

Şi în anul 2018, de la data intrării în vigoare a cadrului legislativ privind Legea prevenţiei, în perioada 5 februarie - 31 decembrie 2018, inspectorii antifraudă au verificat peste 47.500 de contribuabili şi au aplicat 983 de sancţiuni contravenţionale constând în avertisment, pentru 848 dintre acestea fiind anexate şi planuri de remediere.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Jumătate dintre acestea au fost aplicate pentru emitere de bonuri fiscale cu date eronate sau care nu conţineau toate datele reglementate de lege.

Ministerul Finanţelor Publice a propus eliminarea contravenţiei referitoare la nerespectarea de cãtre utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevãzute de lege, de a utiliza aparate de marcat cu jurnal electronic de sub prevederile Legii prevenirii.

”Măsura este mai mult decât necesară pentru că operatorii economici care încalcă obligaţia de dotare cu noile dispozitive nu mai au motive obiective pentru neconformare.

Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au desfăşurat, o perioadă îndelungată, numeroase campanii de informare cu privire la obligativitatea dotării agenţilor economici cu noile case de marcat, iar perpetuarea acestei situaţii ar duce la discriminarea operatorilor economici corecţi.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin DGAF, desfăşoară activităţi de monitorizare şi control orientate tactic spre zone şi domenii economice în care se manifestă fenomene de evaziune fiscală, indisciplină financiară ori slabă conformare, în scopul creşterii conformării fiscale şi a combaterii evaziunii fiscale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.