Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an ca urmare a majorării cu 6% a nivelului accizei la alcool şi băuturile alcoolice de la 1 ianuarie 2023, arată Spirits Romania, asociaţie ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din România. Potrivit asociaţiei, majorarea preţurilor la raft va creşte consumul de băuturi nefiscalizate, cu efecte negative atât economic cât şi social.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Preţul la raft al băuturilor spirtoase va creşte în acest an ca urmare a majorării cu 6% a nivelului accizei la alcool şi băuturile alcoolice de la 1 ianuarie 2023”, potrivit Spirits Romania, asociaţie ce reuneşte principalii producători şi distribuitori de alcool şi băuturi spirtoase din România.

Reprezentanţii asociaţiei spun că majorarea preţurilor la raft va creşte consumul de băuturi nefiscalizate, cu efecte negative atât economic cât şi social.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit modificărilor aduse de Legea nr. 370/2022 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 16/2022, publicată în Monitorul Oficial la 20 decembrie 2022, a fost majorată cu 6% acciza la alcool şi băuturile alcoolice. Astfel, acciza aplicabilă alcoolului etilic de la 1 ianuarie 2023 este 4,208.86 lei / hl de alcool pur, majorată de la 3,968.38 lei / hl de alcool pur (nivelul aplicat de la 1 august 2022).

Această majorare va avea un impact mai acut asupra producătorilor care au capacităţi de producţie locală, ale căror costuri au crescut deja în 2022, pe fondul efectelor pandemiei şi ale războiului din Ucraina.  

„Costul materiilor prime şi al materialelor s-a mărit cu valori cuprinse între 30% şi 80%,  iar nivelul accizei a fost deja majorat de două ori doar în anul 2022 (1 ianuarie 2022 cu 3,6% şi 1 august 2022 cu 5%), ceea ce a pus o presiune uriaşă pe costurile de producţie. De la 1 ianuarie 2023 ni se aplică o nouă creştere de 6% a nivelului accizei, ceea ce va determina şi creşterea preţului la raft al băuturilor spirtoase cu concentraţie alcoolică de 40% grade cu minimum 2 lei/litru”, a declarat Tudor Furir, preşedintele Asociaţiei Spirits Romania.

Spirits Romania atenţionează că, pe termen mediu şi lung, majorarea accizei nu va duce la încasări bugetare mai mari, deoarece un preţ mai mare va genera o scădere a vânzărilor şi implicit a sumelor  de plată la bugetul de stat. În paralel, se estimează că va creşte consumul de alcool nefiscalizat, iar efectele negative se vor resimţi şi la nivel social, în condiţiile în care băuturile alcoolice contrafăcute afectează grav sănătatea celor care le consumă.

”Industria locală a demonstrat că majorarea accizei la băuturile spirtoase acţionează în detrimentul pieţei fiscalizate şi conduce la creşterea consumului de alcool nefiscalizat. Astfel, majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat în intervalul 2013-2014 o scădere a pieţei fiscalizate a băuturilor spirtoase de 30%, în schimb reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut ca rezultat în ultimii 6 ani scăderea pieţei nefiscalizate cu aproximativ 25% şi dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 171,75 milioane euro în 2021 pentru toată piaţa băuturilor spirtoase”, mai arată asociaţia.

Aportul industriei de băuturi spirtoase la bugetul de stat este semnificativ. În anul 2021, contribuţia industriei de băuturi spirtoase la bugetul de stat din acciza la alcool etilic a fost de 850 milioane lei, conform datelor ANAF. Această sumă a reprezentat o creştere de 48% faţă de 2020 (575.77 milioane lei în 2020). 

Spirits Romania este o asociaţie patronală care reuneşte principalii producători şi importatori de băuturi spirtoase din România. Spirits Romania a fost înfiinţata în 2013 cu scopul de a contribui la crearea unui cadru fiscal şi legislativ funcţional, propice dezvoltării industriei locale de băuturi spirtoase, precum şi din dorinţa companiilor membre de a se implica în crearea unor programe comune de educare a consumatorilor cu privire la consumul responsabil de alcool. Companiile membre asigură peste 1.500 de locuri de munca directe şi 185.000 indirecte. Membrii Spirits Romania exportă băuturi spirtoase de înaltă calitate de toate tipurile în peste 30 de ţari, din Europa, Asia şi America. Spirits Romania este afiliată la SpiritsEurope, organizaţia reprezentativă la nivel european a industriei alcoolului, ce reuneşte peste 31 de asociaţii naţionale din 24 de ţari. Spirits Romania reprezintă principalele companii producătoare şi importatoare de băuturi spirtoase din România: BDG, Brown-Forman, Diageo, Pernod Ricard Romania, Prodal, Prodvinalco, PPD.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.