Parlamentul a numit noi membri în plenul Consiliului Concurenţei, care se alătură preşedintelui autorităţii, Bogdan Chiriţoiu şi vicepreşedintelui instituţiei, Dan Pascu, anunţă autoritatea de concurenţă.
Au fost numiţi în funcţia de consilier de concurenţă următorii: Adrian Comănescu, actualul director al Direcţiei Pieţe de servicii şi pieţe locale din cadrul Consiliului Concurenţei, Alexandra Văcaru, inspector de concurenţă şi fost prefect al Capitalei, Cosmin Belacurencu, fost consilier de concurenţă şi actual director adjunct al Direcţiei Ajutor de Stat din cadrul Consiliului Concurenţei, Dan Ionescu, fost consilier de concurenţă, Gyerkó László, fost consilier de concurenţă şi preşedinte al Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar şi Ion Popa, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
De asemenea, Daniel Picu, actual secretar general al autorităţii de concurenţă, a fost numit în funcţia de vicepreşedinte, la propunerea prim-ministrului.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Consilierii şi vicepreşedintele au fost audiaţi, anterior, în şedinţa comună a Comisiilor juridice şi economice din cele două Camere.
Mandatele noilor membri sunt pentru o perioadă de aproximativ doi ani, până la expirarea mandatelor în derulare ale preşedintelui Bogdan Chiriţoiu şi vicepreşedintelui Dan Pascu.
Legea concurenţei nr. 21/1996 a fost modificată de Parlament, în martie 2024, stabilind ca plenul Consiliului Concurenţei să fie format din nouă membri: un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi şase consilieri de concurenţă, cu un mandat de cinci ani, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată. Membrii plenului sunt numiţi de Camerele reunite ale Parlamentului, trei membri la propunerea grupurilor parlamentare din Senat, patru membri, la propunerea grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor, un vicepreşedinte la propunerea preşedintelui României şi un vicepreşedinte la propunerea prim-ministrului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.