Producătorul chinez de smartphone-uri OnePlus anunţă că îşi va lansa primul dispozitiv pliabil în 19 octombrie.
În mai puţin de o săptămână, OnePlus îşi va prezenta oficial primul smartphone pliabil, numit OnePlus Open, în cadrul unui eveniment ce va avea loc la Mumbai, anunţă producătorul, fără a oferi alte informaţii.
Chiar şi în absenţa informaţiilor oficiale, au fost aflate deja, pe surse, multe detalii despre viitorul smartphone pliabil al companiei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Conform acestora, OnePlus Open va avea un ecran principal de 7,8 inch şi unul extern de 6,3 inch.
Sistemul foto ar urma să fie compus din trei camere - două camere de 48MP şi una de 64MP cu 3x zoom optic.
Dispozitivul se pare că va folosi chipset-ul Snapdragon 8 Gen 2, cu 16GB RAM şi 256GB spaţiu de stocare.
Tot pe surse se vehiculează că OnePlus Open va costa în jur de 1.700 de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.