OMV Petrom anunţă progrese semnificative în implementarea proiectului Neptun Deep, peste 80% din valoarea contractelor de execuţie fiind atribuită. Compania a semnat un acord cu o valoare estimată de 325 de milioane de euro pentru platforma de foraj semi-submersibilă Transocean Barents, pentru o perioadă minimă de un an şi jumătate. În plus, a fost semnat un contract de aproximativ 140 de milioane de euro cu Halliburton România pentru servicii integrate de foraj.
”OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a continuat să facă progrese semnificative în implementarea proiectului Neptun Deep. Compania a semnat un acord cu o valoare estimată de 325 de milioane de euro pentru platforma de foraj semi-submersibilă Transocean Barents, pentru o perioadă minimă de un an şi jumătate. În plus, a fost semnat un contract de aproximativ 140 de milioane de euro cu Halliburton România pentru servicii integrate de foraj”, anunţă compania.
Acestea se adaugă contractului de 1,6 miliarde de euro anunţat anterior cu Saipem pentru instalaţiile offshore, precum şi altor contracte mai mici.
"Odată cu atribuirea contractelor pentru platforma de foraj şi pentru serviciile integrate de foraj, OMV Petrom a asigurat peste 80% din acordurile de execuţie necesare livrării proiectului Neptun Deep. Lucrăm cu contractori şi furnizori internaţionali de renume, care au abilităţile şi experienţa necesare pentru a livra acest proiect complex. De asemenea, contăm pe experienţa furnizorilor noştri locali, care cunosc specificul mediului românesc, astfel încât să obţinem cele mai bune rezultate posibile pentru proiectul Neptun Deep. Cel mai important obiectiv al nostru este să începem producţia în siguranţă şi cu respectarea bugetului, în 2027, împreună cu partenerul nostru Romgaz şi să sprijinim România în tranziţia sa spre a deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE", spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Acordul pentru platforma de foraj semi-submersibilă de generaţia a şasea include echipajul şi serviciile asociate, produsele, echipamentele şi materialele necesare. Transocean Barents este o platformă de foraj de ultimă generaţie, cu un sistem de poziţionare dinamică Clasa 3, ancore şi platforme RAM duale, ceea ce înseamnă că poate funcţiona eficient atât în locaţiile noastre de mică adâncime, cât şi în cele de mare adâncime. Mobilizarea pentru Marea Neagră este programată să înceapă spre sfârşitul anului 2024, iar activităţile de foraj sunt planificate pentru 2025. În total, vor fi forate 10 probe.
Halliburton Energy Services Romania şi Newpark Drilling Fluids Eastern Europe asigură servicii integrate de foraj. Experienţa internaţională şi locală a Halliburton în România va fi utilizată într-o gamă largă de servicii, ar fi cimentarea, forajul direcţional şi echiparea sondelor.
Cu aceste angajamente recente, OMV Petrom si Romgaz sunt pe cale să livreze în siguranţă primele cantităţi de gaze naturale din Neptune Deep în 2027, cu respectarea bugetului de până la 4 miliarde de euro estimat pentru investiţiile totale.
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea celor două zăcăminte include trei sisteme submarine de producţie, unul pentru Pelican Sud şi două pentru Domino, reţeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore de gaze naturale situată la mică adâncime, conducta principală de gaze naturale până la ţărm, la Tuzla şi o staţie de măsurare a gazelor naturale. Platforma offshore îşi generează propria energie electrică, funcţionând la cele mai înalte standarde de siguranţă şi protecţie a mediului. Sondele şi zăcămintele vor fi operate de la distanţă, prin intermediul unei replici digitale (Digital Twin).
Un aspect-cheie al conceptului de dezvoltare este că energia naturală a rezervorului este utilizată pentru a transporta gazele naturale la ţărm, eliminând necesitatea comprimării acestora. Acest lucru, împreună cu alte caracteristici ale proiectului, asigură menţinerea emisiilor din proiectul Neptune Deep la un nivel minim, semnificativ sub normele industriei.
În luna august a acestui an, compania a semnat un acord cu Saipem S.p.A. şi Saipem România SRL cu o valoare totală estimată de aproximativ 1,6 miliarde de euro pentru servicii de management, proiectare, achiziţii, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare şi punere în funcţiune a instalaţiilor maritime din cadrul proiectului Neptun Deep. În plus, contractul include testarea şi punerea în funcţiune pentru staţia de măsurare a gazelor naturale şi pentru secţiunile de lângă ţărm şi de pe uscat ale conductei de producţie gaze naturale.
Transocean este un furnizor internaţional de servicii, pe bază de contract, de foraj offshore pentru sonde de petrol şi gaze naturale. Transocean este specializată în activităţi foraj offshore în sectoare dificile din punct de vedere tehnic la nivel global, cu un accent deosebit pe serviciile de foraj la mare adâncime şi medii pline de provocări şi operează o flotă de platforme de foraj offshore cu cele mai înalte specificaţii din lume. Transocean deţine sau are participaţii parţiale şi operează o flotă de 37 de unităţi mobile de foraj offshore, constând din 28 de platforme pentru ape ultra adânci şi nouă platforme de mediu dificil. În plus, Transocean construieşte o navă de foraj de foarte mare adâncime.
Haliburton este unul dintre cei mai mari furnizori mondiali de produse şi servicii pentru industria energetică. Fondată în 1919, creează tehnologii, produse şi servicii inovatoare care ajută clienţii să-şi maximizeze valoarea pe tot parcursul ciclului de viaţă al unui activ şi să promoveze un viitor energetic durabil.
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 42% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 21,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500,000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 6,4% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
OMV PEtrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi Dividend plătite în perioada 2005 - 2022. Aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro.
În anul 2022 impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007 - 2022, compania a alocat circa 120 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom şi-a anunţat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informaţiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile şi oportunităţile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce priveşte implementarea acestor recomandări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.