Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat că intenţionează să construiască un parc acvatic, la Timişoara, pe aproximativ zece hectare de teren, cu bani de la bugetul local, iar suma estimată este circa 15 milioane de euro. Edilul spune că parcul ar putea fi gata în 2020 şi va fi cel mai mare din această parte a Europei.
Nicolae Robu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în scurtă vreme va porni studiul de fezabilitate pentru contruirea celui mai mare parc acvatic din Europa de Est, la Timişoara.
„Dăm drumul studiului de fezabilitate pentru Aquaparcul Timişoarei. Vrem să îl facem pe banii noştri pentru că nu suntem finanţabili pe fonduri europene. Timişoara nu are areal de staţiune pe teritoriul său, cum are Oradea. O să vedem, ori în Mehala, ori în zona Aerodromului Cioca, ori undeva înspre Pădurea Bistra, nu ştiu încă locaţia, urmează să făcem, şi eu personal şi colegii, deplasări pe teren înainte de a face tema de proiectare. Nu puteam mai devreme pentru că oraşul trebuia modernizat în privinţa infrastructurii de mobilitate. În 50 de ani nu s-a făcut niciun pod, niciun pasaj, dar numărul de maşini a crescut de o mie de ori şi nu e uşor să dezvolţi ce nu s-a făcut de-a lungul a 50 de ani”, a spus primarul Nicolae Robu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Parcul acvatic de la Timişoara va fi cu mult mai mare şi mai frumos decât cel de la Szeged, din Ungaria, susţine primarul Timişoarei, care a adăugat că acesta ar putea costa chiar circa 15 milioane de euro.
„Acesta va fi chiar cel mai tare din această parte de Europa. Va avea în jur de zece hectare. Estimez că cel târziu în 2020 va fi inaugurat. Tehnologiile de realizare sunt destul de bine puse la punct acum şi cred că într-un an, un an şi jumătate se va realiza. Dacă merge bine licitaţia, poate în 2019 va fi gata. Ne gândim şi la un împrumut bancar. Nu am estimare, cât ar costa, discutăm de sume în jurul a 10-15 milioane de euro”, a explicat Nicolae Robu.
Parcul acvatic ar urma să aibă mai multe bazine, sisteme de tobogane cu apă, dar şi tiroliană, a mai dezvăluit primarul Nicolae Robu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.