Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, afirmă că în proiectul de buget pentru anul viitor procentul alocat investiţiilor se menţine la valoarea celui din acest an. Adrian Câciu arată că îşi doreşte ca investiţiile să nu rămână doar un ”deziderat bugetar” şi admite că pentru acest an, pentru primele zece luni, nivelul investiţiilor nu este cel propus la începutul anului. Ministrul adaugă că ponderea de investiţii pentru bugetul viitor va fi de 6,8% din PIB.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ponderea de investiţii, pentru că vom construi noul buget, deja la mine se lucrează la noul buget, va fi 6,8% din PIB, menţinută ponderea ca şi în acest an. Eu îmi doresc ca ponderea respectivă nu să se regăsească într-un deziderat bugetar, vreau să o vedem în execuţie. Cred că cea mai mare provocare pentru Guvern, pentru cei care fac investiţii, nu numai pentru autorităţile centrale, e vorba şi de cele locale, este ca aceşti bani, dacă tot i-am prins în buget, am găsit resursele financiare, să fie cheltuiţi. Marile carenţe ale tuturor guvernelor au fost că au prins bani în bugetul de investiţii şi, la final, nu s-au realizat acele deziderate de investiţii. Chiar şi anul trecut, chiar şi în 2020”, a afirmat  Adrian Câciu, miercuri seară, într-un interviu acordat Digi 24. 
 
În ceea ce priveşte nivelul investiţiilor realizate în acest an, ministrul de Finanţe a admis că acesta nu este cel propus, subliniind că este posibilă o accelerare a investiţiilor în ultima perioadă a anului. 
 
”În acest moment suntem la 10 luni, peste câteva zile o să aveţi publicată şi execuţia bugetară pe 10 luni, la 10 luni suntem cu 22% în plus faţă de 2021 ca realizare de investiţii. Faţă de ţintă (propusă la începutul anului - n.r.) mai avem de recuperat. Dar, de regulă, ultimele două luni sunt cele mai importante din an, atunci se realizează, de fapt, deconturile de facturi. Eu cred că vom fi apropiaţi de ceea ce ne-am propus”, a adăugat ministrul.
 
Adrian Câciu a spus că statisticile arată o încetinire a economiei. 
 
”Este evident că economia încetineşte, am văzut aceasta şi în ultima estimare a INS-ului. Pentru noi, asta este un mare semnal. Ca să poţi să compensezi efectul de încetinire, care s-a întâmplat şi anul trecut - ultimele două trimestre au fost în scădere faţă de ceea ce era boost-ul din primul semestru al lui 2021 – trebuie să vii, nu vei putea compensa, pentru că transmiterea măsurilor în economie nu se face de pe o zi pe alta, dacă tu iei o măsură astăzi, ea se resimte undeva în trei luni de zile, modul în care ea se exprimă în rezultate economice. Dar neapărat în primul trimestru trebuie să vii cu măsuri puternice de infuzie de capital în economie, prin diverse canale”, a mai afirmat ministrul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.