Ministrul Economiei Ştefan Radu Oprea anunţă, în urma unei întâlniri cu reprezentanţi ai Consiliului Consultativ al Turismului , că ministerul pe care îl conduce are în lucru propuneri legislative pentru combaterea fenomenului închirierii pe platforme on-line a structurilor de cazare neclasificate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”M-am întâlnit cu partenerii din Consiliul Consultativ al Turismului pentru a discuta provocările pe care le au în acest moment.O preocupare pentru hotelieri este combaterea fenomenului închirierii pe platforme on-line a structurilor neclasificate. Avem în lucru propuneri legislative pentru combaterea acestora. Discutăm împreună toate ideile pentru că hotelierii simt concurenţa neloială, însă rezultatul trebuie să fie unul echilibrat care să susţină dezvoltarea turismului în România”, precizează ministrul.
Totodată, el anunţă că pregătirile pentru participarea la târgurile internaţionale de turism din ultima parte a acestui an se află ”în linie dreaptă şi au fost deja lansate discuţiile cu privire la evenimentele de profil la care România va participa.
”Dorim să ne pregatim cât mai bine pentru a maximiza efectele prezenţei noastre la aceste târguri. Pentru anul viitor au fost deja lansate discuţiile cu privire la evenimentele de profil la care România va participa. Membrii asociaţiilor patronale au ales ordinea târgurilor astfel încât, în funcţie de bugetul pe 2025, să nu fie ratat niciun târg important”, afirmă Radu Oprea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.