Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, s-a aflat, joi, pe şantierele autostrăzii Lugoj - Deva, anunţând că până la Crăciun va fi scos la licitaţie segmentul E de pe lotul al doilea al acestei autostrăzi, iar în primăvara anului viitor va exista şi un câştigător.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Lucian Şova a făcut, joi, o vizită pe şantierele autostrăzii Lugoj-Deva.

"Compania de drumuri pregăteşte documentaţia pentru a respecta Acordul de Mediu dat. Nu mai aşteptăm alte modificări ale Acordului de Mediu. Am aşteptări de la Companie ca în cursul acestui an să scoată pe SEAP şi licitarea acelui segment aşa-zis E. Până atunci sper să descopăr că cei de la COMSA se vor fi mobilizat suficient de bine ca măcar în situaţia în care vom deschide lotul 4 să avem descărcare la capătul lotului 3 încât să mai folosim cei 20-25 de kilometri de autostradă. Probabil că în primăvara anului viitor vom avea declarat câştigătorul şi la acea secţiune E şi se vor începe lucrări care, sigur, sunt foarte complicate, e vorba de nişte tuneluri, dar lucrări pe care va trebui să le terminăm pentru a închide acest segment. Am cerut Companiei încă din primăvară să consolideze segmentul de drum naţional. Probabil că va fi nevoie de un management al traficului mai intens. Aici, probabil, atât Poliţia Rutieră, cât şi autorităţile locale au rolul lor", a declarat ministrul Şova, aflat într-o vizită pe loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj - Deva, aflate încă în lucru.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Acordul de Mediu revizuit în anul 2013 pentru autostrada Lugoj - Deva, după ce statul semnase deja contractul cu constructorul italian Salini Impregilo, a impus pe secţiunea E a lotului 2 (între Margina - judeţul Timiş şi Holdea - judeţul Hunedoara) execuţia de lucrări suplimentare faţă de contractul aflat deja în derulare, şi anume două tuneluri în locul unor săpături, prelungirea unui viaduct şi includerea unui viaduct nou.

Valoarea lucrărilor suplimentare, inclusiv a ecoductelor, aşa-numitele "tuneluri pentru urşi”, se ridică la 798 milioane de lei (circa 170 de milioane de euro). Lucrările suplimentare ar fi crescut valoarea totală a lucrărilor de pe lotul 2 la 1,36 miliarde de lei, adică aproximativ 300 de milioane de euro.

Pentru că aveau o valoare peste limitele legale acceptate, CNAIR a trebuit să scoată lucrările pentru tuneluri din contractul cu Salini-Impregilo şi să le liciteze separat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.