Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat că el crede că săptămâna viitoare Comisia Europeană va lua o decizie privind derogarea de la GAEC 7 şi 8, care se referă la rotaţia culturilor şi la faptul că 4% din teren să fie pârloagă. El a precizat că dacă s-ar fi luat această măsură în vară, atunci când România a propus-o, atunci fermierii din Franţa, Germania şi Belgia nu mai erau acum în stradă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ministrul Agriculturii a fost întrebat duminică, la Antena 3, cât din totalul terenul agricol pe care îl are România este nelucrat. 
“În momentul de faţă, cred că undeva la 5 sau 6%. În rest, totul este lucrat pentru că primesc subvenţie prin APIA. Acel teren în fiecare an creşte suprafaţa…”, a afirmat Florin Barbu.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai fost întrebat dacă a dat înapoi Comisia Europeană cu acele constrângeri privind rotaţia culturilor şi cu perocewntul terenurilor care trebuie lăsate pârloagă. 
“În iulie, când am mers în Consiliul de Miniştri Agrifish, am solicitat derogarea la cele două GAEC-uri. Vorbim de GAEC 7, ceea ce reprezintă rotaţia de culturi, şi GAEC 8, ceea ce reprezintă 4% ca fermierii să nu lase pârloagă terenul în fiecare fermă. M-aş fi bucurat mai mult dacă comisarul european se apleca mai mult pe acest subiect atunci când noi l-am dus ca şi Românie în Consiliul de Miniştri în iulie 2023, pentru că pot să-l asigur că dacă lua această decizie de derogare, fermierii din Franţa, din Germania, din Belgia nu mai erau în stradă în momentul de faţă”, a explicat Florin Barbu. 
El crede că săptămâna viitoare va fi luată o decizie în privinţa derogării. 
“Sunt convins că atât comisarul, cât şi Comisia Europeană vor lua o decizie privind derogarea de la GAEC 7şi 8. Ne menţinem aceeaşi poziţie din luna iulie. (..) Cred că săptămâna viitoare se va lua o decizie, dar România rămâne pe poziţii şi nu acceptă, aşa cum a propus Franţa, 7% plante fixatoare de azot în care nu foloseşti pesticide. Lucrul acesta duce ca fermierii români să aibă iarăşi o pierdere pe cultură atât de lucernă, cât şi mazăre, cele care fixează azot în sol. Nu susţinem această propunere cu care a venit Franţa. În continuare m-aş bucura ca şi comisarul şi Comisia să ţină cont de decizia pe care România a luat-o în iulie pentru a lua derogare”, a mai declarat Florin Barbu.
Comisia Europeană a făcut un pas înapoi şi a propus, miercuri, prelungirea derogării privind "scoaterea terenurilor din circuitul agricol" (pârloagă) din cadrul politicii agricole comune (PAC) şi pentru anul în curs, 2024, ca un prim răspuns la protestele fermierilor din mai multe ţări europene.
În cadrul noii Politici Agricole Comune (PAC), care a intrat în vigoare la începutul anului 2023, ajutoarele plătite agricultorilor sunt condiţionate într-o măsură mai mare de respectarea unor criterii de mediu, printre care se numără obligaţia, pentru exploataţiile agricole de peste 10 ha, de a lăsa cel puţin 4% din terenul arabil în repaus (pârloagă) sau de a-l dedica unor elemente agro-ecologice (fâneţe, garduri vii, crânguri, iazuri etc.). Această rată minimă poate fi redusă la 3%, dacă se adaugă 4% culturi intermediare sau culturi care fixează azotul fără a folosi produse fitosanitare, pentru a ajunge astfel la 7% din suprafaţă favorabilă biodiversităţii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.