Ministerul Transporturilor propune modificarea unui alineat din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, iar ”persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători” nu vor mai putea călători cu trenul. O prevedere similară este în vigoare în prezent, însă persoanele bolnave puteau călători dacă plăteau rezervarea întregului compartiment. CFR precizează, marţi, că noua prevedere ţine cont de reglementările europene şi se va aplica de către toţi operatorii de transport pe calea ferată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CFR anunţă, marţi, că, pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI). la rubrica Transparenţă decizională este postat proiectul de act normativ ce priveşte modificarea şi completarea mai multor acte normative din domeniul feroviar printre care şi modificarea Art. 9 din  OUG 7/2005.

Articolul 9, alineatul 3 din OUG 7/2005 prevede:

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR.
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank

“Admiterea la transport. Persoane excluse de la transport. Admiterea condiţionată

(3) În tren şi în staţie nu se admit sau pot fi evacuate:

a) persoanele care, prin comportare, perturbă ordinea publică, contravin normelor de conduită publică şi bunelor moravuri ori care produc vătămări materialului rulant aparţinând operatorului de transport feroviar sau care nu respectă prevederile prezentului regulament. Aceste persoane nu au dreptul nici la restituirea contravalorii călătoriei;

b) persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători, în afară de cazul în care călătoresc cu plata rezervării întregului compartiment. Persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs şi care necesită intervenţii de urgenţă trebuie să fie transportate până la prima staţie, unde li se acordă îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferenţa dintre tarifele plătite şi cele aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimaţia de călătorie, în condiţiile prevăzute la art. 21.

c) persoanele care insultă sau agresează agenţii operatorului de transport feroviar sau ai administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare aflaţi în timpul serviciului.”

Ministerul Transporturilor propune modificarea articolului 9, alineatul 3, punctul b), iar acesta ar urma să aibă următorul conţinut: ” (3) În tren şi în staţie nu se admit sau pot fi evacuate: b) persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători. Persoanele care s-au îmbolnăvit pe parcurs şi care necesită intervenţii de urgenţă trebuie să fie transportate până la prima staţie, unde li se acordă îngrijirile necesare. Acestor persoane li se restituie diferenţa dintre tarifele plătite şi cele aferente pentru parcursul efectuat, pentru legitimaţia de călătorie, în condiţiile prevăzute la art. 21.”

”Acest proiect de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea actelor normative din domeniul feroviar, ţine cont de reglementările europene şi este iniţiat de către Direcţia Transport Feroviar din MTI. După aprobarea Ordonanţei Guvernului pentru modificarea şi completarea actelor normative din domeniul feroviar, CFR Călători şi ceilalţi cinci operatori privaţi feroviari de pasageri vor aplica noile reglementări după intrarea în vigoare a acestora”, a mai transmis CFR.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.