Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, l-a avertizat pe preşedintele Donal Trump, la o cină care a avut loc la Casa Albă în octombrie anul trecut, în privinţa riscului direct reprezentat de companiile chineze de tehnologie pentru companiile americane, potrivit publicaţiei Wall Street Journal, care citează persoane apropiate situaţiei, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Zuckerberg ar fi argumentat că o combatere a firmelor respective ar trebui să fie o prioritate mai mare decât ţinerea sub control a Facebook.

În perioada cinei respective, Zuckerberg a avertizat oficiali şi parlamentari americani că firmele chineze de tehnologie reprezintă un risc pentru valorile americane şi dominaţia tehnologică a Statelor Unite.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Zuckerberg ar mai fi subliniat că TikTok, deţinută de compania ByteDance din Beijing, nu împărtăşeşte angajamentul Facebook pentru liberatea de expresie.

Reprezentantul republican Tom Cotton din Arkansas, şi liderul minorităţii din Senat Chuck Schumer, care s-au întâlnit cu Zuckerberg în septembrie, au cerut în octombrie deschiderea unei investigaţii referitoare la TikTok. La scurt timp a fost lansată o investigaţie legată de securitatea maţională, iar Trump a semnat în această lună un decret pentru interzicerea aplicaţiei, din cauza îngrijorărilor legate de securitatea naţională.

TikTok a confirmat în acest weekend că a lansat o acţiune în justiţie împotriva interdicţiei.

Aplicaţia TikTok este o concurentă majoră pentru afacerile Facebook. Aplicaţia de socializare video, a cărei popularitate a crescut puternic în ultimele luni, concurează direct cu Instagram.

Având în vedere mărimea audienţei TikTok, este posibil ca firmele să plătească mai degrabă pentru spaţiu publicitar pe TikTok decât pe Instagram sau pe Facebook.

Consilierul pentru comerţ al Casei Albe Peter Navarro a declarat luni, pentru CNBC, că Zuckerberg are ”zero influenţă” atunci când este vorba despre TikTok şi că informaţia are ”credibilitate zero”.

Un purtător de cuvânt al Facebook a declarat luni pentru CNBC: ”Mark nu a pledat niciodată oentru interzicerea TikTok. El a afirmat public în repetate rânduri că cei ai mari concurenţi ai companiilor americane de tehnologie sunt companiile chineze, cu valori care nu se aliniază idealurilor democratice, cum este libertatea de exprimare. Este ridicol să sugerezi că îngrijorări vechi legate de securitatea naţională, exprimate de politicieni de ambele părţi, au fost influenţate doar de declaraţiile lui Mark”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.