Lucrările la pasajul suprateran de la Domneşti, de pe centura Capitalei, atribuite asocierii Straco - Comnord - Specialist Consulting, pentru 91,5 milioane lei (circa 20 milioane euro), ar putea fi întârziate încă două luni, după ce unul dintre ofertanţi a atacat la Curtea de Apel decizia de respingere a contestaţiilor, potrivit consilierului premierului Cioloş pe probleme de infrastructură, Cătălin Drulă.
Consiliul Naţional al Soluţionării Contestaţiilor (CNSC) a respins recent contestaţiile depuse de către firmele Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL şi Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro la licitaţia pentru lucările la pasajul de la Domneşti.
”Unul din ofertanţi a făcut recurs la Curtea de Apel Bucureşti la decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care a respins toate contestaţiile. Asta înseamnă încă o amînare de probabil două luni pînă la pronunţarea Curţii de Apel. Dacă decizia CNSC este menţinută, adică dacă recursul este respins, se poate semna contractul”, a scris Drulă, pe Facebook.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
CNSC a luat pe 10 iunie decizia prin care a respins contestaţiile.
Lucările la pasajul de la Domneşti de pe centura Capitalei, un proiect amânat de mai mulţi ani, au fost din nou întârziate, după ce au fost depuse două contestaţii la licitaţia prin care a fost desemnat câştigătorul, chiar în ultima zi în care expira termenul legal de depunere a contestaţiilor.
În cazul acestei lucrări, a fost a doua serie de contestaţii. În octombrie 2015, comisia de licitaţie a declarat câştigătoare asocierea Straco - Comnord - Specialist Consulting, însă licitaţia a fost contstată de doi ofertanţi, între care şi Drumuri şi Poduri Gheorgheni SRL.
Instanţa a dispus reevaluarea ofertelor, însă rezultatul reevaluării, anunţat în 6 mai 2016, a fost acelaşi.
Licitaţia a fost contestată, deşi asocierea câştigătoare a cerut un preţ semnificativ sub cele licitate de competitori.
Pasajul, care include o lucrare de artă cu un giratoriu suspendat, ar trebui să fluidizeze ciruclaţia rutieră în zona intersecţiei dintre işirea din Capitală spre Domneşti, dinspre Prelungirea Ghencea, şi centura Capitalei, unde se creează frecvent ambuteiaje în prezent.
Proiectul pasajului de la Domneşti a fost început, pe hârtie, încă din anul 2006, dar ani la rând nu s-a făcut niciun pas concret pentru derularea proiectului.
În 9 aprilie, sute de persoane din cartierele Drumul Taberei şi Ghencea, dar şi din localităţile Bragadiru, Domneşti şi Clinceni au organizat un marş de protest pentru a cere lărgirea şi modernizarea străzii Prelungirea Ghencea nu mai face face traficului şi amenajarea intersecţiei de la Domneşti, unde se formează cozi în care pierd ore întregi în trafic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...