Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Crioava anunţă, luni, că au demarat lucrările de consolidare şi protecţie a versanţilor pe DN 7A, între judeţele Vâlcea şi Hunedoara, pe o lungime de 22 de kilometri. Proiectul în valoare de peste 96,5 milioane de lei se va realiza într-un timp efectiv de execuţie de 20 de luni, dar se vor scădea perioadele din sezonul rece când nu se poate interveni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Pe DN 7A, între Vidra şi limita judeţului Vâlcea, au început primele lucrări din cadrul proiectului de consolidare şi protecţie a versanţilor de pe acest sector de drum. Primele lucrări desfăşurate sunt cele pentru execuţia pilotilor foraţi şi de montare a ancorelor ce vor folosi la montarea plaselor de protecţie. Lucrările desfăşurate în cadrul acestui proiect sunt unele foarte complexe şi au ca rol principal asigurarea unor condiţii de circulaţie optime pentru participanţii la trafic”, a transmis, luni, DRDP Craiova

Sursa citată a precizat că lungimea totală pe care se vor executa lucrări este de aproximativ 22 de km, pe care se vor executa 4 poduri noi şi unul se va reabilita.

”Se va ranforsa toată structura rutieră existentă, se va executa pe mai multe zone o structură rutieră nouă, prin execuţia unor casete de lărgire. Scurgerea şi evacuarea apelor de pe platforma drumului este o altă lucrare foarte importantă ce se va realiza în cadrul acestei lucrări şi se va face prin execuţia a aproximativ 23.000 m de şanţuri şi rigole şi execuţia a 126 de podeţe”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, pentru creşterea siguranţei rutiere, se vor monta parapeţi metalici noi iar cei vechi şi/sau degradaţi se vor înlocui.

Lucrările de consolidare şi protecţie a versanţilor vor consta în execuţia unor ziduri de sprijin noi sau înlocuirea celor vechi şi deteriorate. Se vor mai executa structuri de sprijin din coloane forate şi ziduri de sprijin din gabioane.

”Pentru a spori siguranţa participanţilor la trafic, pe zonele cu risc de cadere a pietrelor pe carosabil, se vor monta plase de protecţie”, a mai transmis DRDP Craiova.

Lucrările se vor realiza într-un timp efectiv de execuţie de 20 de luni, dar se vor scădea perioadele din sezonul rece când nu se poate interveni.

Valoarea totală a proiectului depăşeşte 96,5 milioane de lei.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.