Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat luni, că CNAIR va da în trafic cei 21,1 kilometri din lotul trei al autostrăzii Lugoj – Deva, iar pe acest sector se va circula cu restricţie de viteză – 80 de kilometri pe oră şi de tonaj – 7,5 tone.
“Începând de astăzi, în România sunt daţi în operare 857, 5 kilometri de autostradă şi drum naţional în regim de autostradă. Astăzi CNAIR va da în trafic cei 21,1 kilometri din lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva, vorbim de porţiunea dintre Ilia şi Holdea, administrativ pe teritoriul a patru UAT-uri din judeţul Hunedoara. Vorbim despre un contract de 580 de milioane de euro plus TVA, pe fonduri europene nerambursabile, semnat în 2013 şi nefinalizat la termen în 2016, un contract reziliat în august 2019, la stadiul fizic de 97 % şi stadiul financiar 94%.”, a declarat Bode, luni, la începutul şedinţei de Guvern.
El a spus că pe acest sector de autostradă se va circula cu restricţie de viteză şi de tonaj.
“Am preluat un contract reziliat, iar din 4 noiembrie şi până astăzi am executat trei expertize la drum, la poduri şi la consolidări, am contractat şi executat lucrările indicate în expertiză la podul peste Mureş, ridicarea tablierelor şi fixarea aparatelor de reazerm, am recepţionat breateaua Holdea, cei aproximativ 800 de metri, iar astăzi dăm în trafic acest tronson de autostradă, deocamdată cu restricţii de viteză, 80 de kilometri pe oră şi de tonaj 7,5 tone”, a explicat ministrul Transporturilor.
El a mai afirmat că de la Sibiu la Nădlac se circulă pe autostradă cu excepţia a 13,6 kilometri între Lugoj şi Deva.
“Avem încheiate protocoale cu Poliţia Rutieră pentru managementul de trafic, respectiv avem încheiat un contract pentru deszăpeziri. Astăzi dăm o veste bună românilor între Sibiu şi Nădlac, pe cei 330 de kilometri de autostradă se circulă pe autostradă cu excepţia celor 13,6 kilometri în Lugoj –Deva, lotul doi. Valoarea lucrărilor este 1,5 miliarde de lei plus TVA, suntem în licitaţii, se răspunde la clarificări în acest moment”, a explicat Lucian Bode.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.