În vreme ce majoritatea producătorilor se învârt în jurul ideii de smartphone pliabil, cei de la LG urmează să lanseze un smartphone cu două ecrane care vine cu o abordare originală, dar cu o utilitate relativă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cei de la LG au venit an de an cu ceva original în ceea ce priveşte smartphone-urile, însă asta nu i-a scăpat de pierderile financiare care au afectat divizia de telefoane. Anul acesta, LG va puncta şi mai bine la capitolul originalitate decât până acum.

Compania coreeană a publicat un scurt teaser care ne arată un viitor telefon al companiei, numit Wing. Este un smartphone cu două ecrane cum n-a mai existat până acum.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Wing nu este un smartphone pliabil, în care două ecrane mai mici ajung să compună unul mai mare. În schimb, cele două ecrane sunt plasate unul peste altul, iar cel de deasupra se roteşte la 90 de grade, ajungând să fie perpendicular pe cel de dedesubt.

În ciuda originalităţii de care LG dă dovadă, abordarea pare să se dovedească utilă doar într-un număr limitat de cazuri. De exemplu, poate fi util să ai un ecran vertical şi unul orizontal când pe cel orizontal te uiţi la un meci de fotbal, iar pe cel vertical comentezi meciul pe Twitter.

În restul cazurilor, suportarea unui device mai gros şi mai greu din cauza celor două ecrane nu prea se justifică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.