Sphera Franchise Group, care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România şi restaurante KFC în Republica Moldova şi în Italia, îşi extinde prezenţa în Iaşi prin inaugurarea KFC Mall Moldova, cel de-al treilea restaurant KFC din oraş. Restaurantul a beneficiat de o investiţie de aproximativ 600.000 euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, îşi extinde prezenţa în Iaşi prin inaugurarea KFC Mall Moldova, cel de-al treilea restaurant KFC din oraş”, anunţă compania.

KFC Mall Moldova a beneficiat de o investiţie de aproximativ 600.000 euro.

„Iaşiul este unul dintre oraşele mari ale ţării şi deopotrivă important pentru noi, cu un public care a rezonat foarte bine cu brandul nostru de-a lungul anilor. De aceea, a fost un pas firesc să deschidem încă o unitate aici. Dincolo de obiectivele noastre de creştere, ne bucurăm că putem contribui la economia zonei, prin crearea de locuri de muncă şi parteneriate mai strânse cu furnizorii locali. Rezultatele de până acum din zona Moldovei ne dau încredere că decizia de investiţie a fost una corectă şi anticipăm o evoluţie promiţătoare în continuare”, declară Marian Gogu, director general, KFC România.

Noul restaurant are o suprafaţă de 176 mp. În bucătărie, spaţiul a fost reconfigurat pentru a creşte viteza în zona de împachetare a produselor, prin sistemul T-line, care optimizează fluxul de lucru.  

Cu această nouă unitate sunt generate 35 de locuri noi de muncă în comunitate, de la lucrător în bucătărie până la funcţii de management. În 2024, 88% dintre manageri au provenit din promovări interne. Pachetul salarial oferit include o remuneraţie netă ce depăşeşte 3.300 lei după primele două luni (cuprinzând salariul de bază, bonuri de masă şi diverse stimulente financiare). Suplimentar, angajaţii beneficiază de acces nerestricţionat la o platformă educaţională online cu peste 750 de cursuri destinate dezvoltării atât profesionale, cât şi personale.

Deschiderea de la Iaşi reprezintă a doua inaugurare din 2025 pentru KFC, după restaurantul Drive Thru din Galaţi deschis în luna martie, care a marcat şi o premieră, fiind primul KFC dotat cu panouri fotovoltaice. Pentru anul în curs, planul de investiţii include un buget total de 54 milioane lei destinată deschiderii de unităţi noi, modernizarea altora şi continuarea investiţiilor în digitalizare şi tehnologie.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deţinând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Taco  Bell în România şi KFC în Republica Moldova şi în anumite zone din Italia. Grupul deţine peste 170 de restaurante pe cele trei pieţe şi are aproximativ 5.000 de angajaţi. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori Bucureşti din 2017, sub simbolul SFG.

KFC România numără 109 unităţi, fiind cea mai extinsă reţea de restaurante din ţară, şi are aproximativ 3.600 de angajaţi. Compania se aprovizionează preponderent de pe piaţa locală - 80% din bugetul de achiziţii merge către producători locali, 85% dintre ingrediente fiind achiziţionate din România. Principala materie primă, carnea de pui, provine în proporţie de 91% de la furnizori locali. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.