Producătorul rus de soluţii de securitate cibernetică Kaspersky Lab a anunţat că a continuat să obţină anul trecut, la nivel global, o creştere stabilă şi şi-a mărit veniturile globale neauditate IFRS la un total de 726 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă o creştere anuală a veniturilor cu 4%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În decursul unui an cu situaţii fluctuante de piaţă şi cu o continuă presiune geopolitică, compania a reuşit să aibă rezultate bune datorită încrederii clienţilor şi partenerilor în companie şi în soluţiile şi serviciile sale”, se arată în comunicat.

Printre domeniile strategice de business care au condus la creşterea companiei în 2018 s-au numărat cel de digital şi segmentul Enterprise. Astfel, firma a înregistrat o creştere a vânzărilor digitale (+4%) şi o creştere semnificativă, de 16%, pe segmentul marilor companii, produsele şi serviciile non-endpoint înregistrând un plus de 55%.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”2018 a fost un an crucial pentru noi. După toate provocările şi acuzaţiile neîntemeiate cu care ne-am confruntat în 2017, ne-am asumat responsabilitatea de a arăta că societatea şi oamenii noştri merită încrederea partenerilor şi a clienţilor şi, de asemenea, de a continua să ne demonstrăm în mod clar leadership-ul. Rezultatele financiare pozitive continue sunt dovada acestui fapt, demonstrând că utilizatorii preferă cele mai bune produse şi servicii de pe piaţă şi sprijină principiul nostru de a proteja împotriva oricăror atacuri cibernetice, indiferent de originea lor", a declarat Eugene Kaspersky, directorul general al Kaspersky Lab.

Pe plan global, la performanţa companiei au contribuit rezultatele solide, în special din zona META (Middle East Turkey Africa: +27%), precum şi în alte regiuni, cum ar fi Rusia, Asia Centrală şi CSI (+6%), APAC (+6%) şi Europa (+6%), în timp ce în America Latină s-a înregistrat o încetinire (-11%) cauzată în principal de devalorizarea monedei în regiune.

”Situaţia geopolitică provocatoare a dus la o încetinire a pieţei din America de Nord, unde vânzările au scăzut cu 25%. În ciuda acestor provocări, Kaspersky Lab şi-a menţinut şi dezvoltat prezenţa pe piaţă, obţinând o creştere de 8% a vânzărilor de licenţe digitale noi”, se arată în comunicat.

În 2018, compania a început relocarea infrastructurii IT în Elveţia şi a deschis primul centru de transparenţă, la Zurich. Kaspersky Lab a implementat, de asemenea, un audit efectuat de una dintre cele patru mari companii globale de audit, al proceselor de inginerie ale companiei legate de crearea şi distribuirea bazelor de date privind regulile de detectare a ameninţărilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.