Consumatorii din generaţia Z sunt cei mai predispuşi să-şi dorească să elimine ceva de pe conturile de socializare, din 2021, (86%), comparativ cu doar 75% dintre cei cu vârsta peste 35 de ani, arată un sondaj european realizat de compania de securitate cibernetică Kaspersky, potrivit căruia, în mod îngrijorător, majoritatea tinerilor (81%) de 16-21 de ani cred în mod eronat că au control complet pentru a şterge definitiv ceva din prezenţa lor online.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Consumatorii din generaţia Z sunt cei mai predispuşi să-şi dorească să elimine ceva de pe conturile de socializare, din 2021, (86%), comparativ cu doar 75% dintre cei cu vârsta peste 35 de ani", arată Kaspersky, care a prezentat rezultatele unui sondaj european care investighează nivelurile de conştientizare şi atitudinile consumatorilor faţă de confidenţialitatea online şi amprenta datelor.

Sondajul identifică modul în care percepţiile privind confidenţialitatea online diferă în funcţie de ţară şi generaţie, generaţia Z fiind mai neglijentă când vine vorba de controlul pe care îl are asupra datelor, dat fiind că mulţi reprezentanţi ai săi şi-ar dori să poată şterge definitiv o postare online publicată anterior. Rezultatele arată o problemă răspândită în toate ţările - majoritatea respondenţilor nu sunt conştienţi sau sunt nesiguri de controlul pe care îl au asupra prezenţei lor digitale sau nu sunt informaţi despre ce ar putea face dacă ar dori să-şi gestioneze persona online.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Studiul a chestionat peste 8.500 de utilizatori de internet cu vârste începând de la 16 ani, din 11 ţări, şi a identificat neînţelegeri larg răspândite în rândul respondenţilor, cu privire la nivelul perceput de control pe care îl au asupra identităţii lor online, un număr semnificativ dintre aceştia considerând în mod eronat că, atunci când vine vorba de conturile şi postările din reţelele sociale, acestea pot fi şterse definitiv.

Postările pe care le „apreciem” pe reţelele sociale pot avea un efect profund asupra modului în care ne percep ceilalţi. Consumatorii din Europa înţeleg faptul că acţiunile online pot avea consecinţe şi au raportat că anumite subiecte sunt mai riscante şi mai conflictuale decât altele, putând avea un impact potenţial asupra percepţiilor şi chiar a perspectivelor de angajare.

Postările considerate derogatorii faţă de persoanele cu dizabilităţi sunt potenţial cele mai dăunătoare perspectivelor de angajare sau relaţiilor cuiva, potrivit a 38% dintre consumatori. De asemenea, aproximativ 1 din 3 (34%) respondenţi au declarat că partajarea postărilor de vaccinare anti-Covid sau utilizarea limbajului anti-trans (32%) ar putea afecta şansele de carieră.

Aproape jumătate dintre directori au recunoscut că au studiat profilurile online ale colegilor atunci când aceştia s-au alăturat companiei şi au găsit lucruri pe baza cărora i-au judecat, în timp ce peste 40% dintre respondenţi au spus că şi ei cunosc pe cineva a cărui slujbă sau carieră a fost afectată negativ din cauza unei postări vechi pe social media. În ciuda acestui fapt, aproape o treime dintre oameni nu şi-au revizuit sau şters niciodată vechile postări de pe reţelele sociale.

Percepţia formată prin intermediul prezenţei online este o problemă pentru mulţi oameni. În total, 42% dintre consumatori susţin că profilurile lor de social media nu îi reprezintă în mod autentic. Încă 48% afirmă că alţii şi-ar putea forma o impresie greşită despre ei din istoricul căutărilor pe internet.

"În mod îngrijorător, majoritatea (81%) tinerilor de 16-21 de ani cred în mod eronat că au control complet pentru a şterge definitiv ceva din prezenţa lor online. Milioane de oameni care decedează lasă în urmă profiluri de reţele sociale şi un anumit istoric de căutare pe internet. Mulţi, desigur, nu au şansa de a-şi revizui mai întâi amprenta digitală. Acest sondaj a identificat o lipsă de conştientizare îngrijorătoare, aproape o treime (30%) dintre consumatori nu s-au gândit la ce va însemna amprenta lor digitală odată ce vor muri, aproape o cincime (19%) presupunând în mod eronat că toate conturile lor de pe reţelele sociale vor fi şterse automat şi definitiv", arată compania.

Rezultatele au constatat, de asemenea, că 37% dintre respondenţi spun că ar fi dispuşi să acceseze profilul de pe o reţea socială al unui părinte decedat dacă acesta le-ar lăsa detaliile de conectare în testament.

Cu toate acestea, nu la fel au stat lucrurile când respondenţii au fost întrebaţi dacă ei înşişi ar lăsa aceste detalii într-un asemenea document. Un procent la fel de ridicat s-a simţit inconfortabil la gândul că şi-ar putea lăsa detaliile de conectare la reţelele sociale în testament.

„Datele ne urmăresc oriunde mergem, devin o parte din noi înşine şi rămân cu noi de-a lungul vieţii. Adesea, ce spunem azi, nu va mai fi valabil şi mâine. Trebuie să înţelegem mai bine impactul în timp al datelor împărtăşite şi modul în care acestea ne pot schimba viaţa chiar de a doua zi. Cel mai important, trebuie să recunoaştem dacă şi în ce măsură ne putem şterge definitiv vechea identitate digitală care nu ne mai reflectă valorile”, spune David Emm, principal security researcher, Global Research & Analysis Team la Kaspersky.

Creşterea gradului de conştientizare cu privire la gestionarea confidenţialităţii datelor şi a „dreptului la uitare” este esenţială, deoarece constatările arată un decalaj tot mai mare între controlul perceput al oamenilor asupra prezenţei lor online şi realitate. Deţinerea controlului asupra datelor lor devine esenţială pentru consumatori şi asigurarea faptului că aceştia au o înţelegere clară a amprentei lor digitale este esenţială pentru protejarea lumii în viitor.

Kaspersky este o companie globală de securitate cibernetică şi confidenţialitate digitală fondată în 1997. Portofoliul de securitate al companiei include protecţie endpoint şi o serie de soluţii şi servicii de securitate specializate pentru a lupta împotriva ameninţărilor digitale sofisticate şi în permanentă evoluţie. Peste 400 de milioane de utilizatori sunt protejaţi de tehnologiile Kaspersky şi 240.000 de clienţi corporativi.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.