Numărul smartphone-urilor vândute a înregistrat o creştere uşoară în 2017, însă producătorii au reuşit să impună preţuri mai mari.
Anul trecut s-au vândut în total 1,46 miliarde smartphone-uri, cu 3% mai mult faţă de 2016, conform unei cercetări realizate de GfK.
Europa Centrală şi de Est dar şi America latină au fost regiunile care au înregistrat cele mai mari creşteri anuale, de 9 procente. La polul opus s-au aflat Europa de Vest, care înregistrat o scădere de 4% şi zona dezvoltată a Asiei, unde vânzările au scăzut cu 6 procente.
China a înregistrat prima scădere în ceea ce priveşte volumul vânzărilor, dar chiar şi aşa, a adus producătorilor venituri mai mari cu 17% faţă de anul anterior.
În pofida faptului că vânzările de smartphone se apropie de apogeu, producătorii au reuşit să-şi vândă mai scump produsele în 2017, în medie cu 10 procente. Această creşte a fost evidentă în special la vârfurile de gamă ale unor producători precum Samsung şi Apple, care şi-au vândut flagship-urile cu preţuri ce au depăşit 1.000 de euro.
Din nou, şi în ceea ce priveşte veniturile, regiunea fruntaşă a fost Europa Centrală şi de Est, unde veniturile producătorilor au crescut anul trecut cu 26%. A doua regiune ca profitabilitate a fost zona mai puţin dezvoltată a Asiei, unde creşterea a fost de 24 de procente. Spre comparaţie, veniturile producătorilor au crescut cu doar 4% în Europa de Vest şi cu 1% în America de Nord.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.