România a ajuns să îndeplinească aproape toate condiţiile nominale pentru a intra în zona euro, însă cu toate acestea nu are nici măcar o centură rutieră la nivel de autostradă în jurul Capitalei şi nici o autostradă care să traverseze Carpaţii, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la conferinţa "Strategia de dezvoltare a României şi convergenţa la euro", organizată de Profit.ro.
Criteriile nominale de convergenţă la zona euro, stabilite în tratatul de la Maastricht, din 1992, sunt, în principal, menţinerea deficitului bugetar sub nivelul de 3% din produsul intern brut (PIB), un nivel al datoriei publice de cel mult 60% din PIB şi un nivel al inflaţiei cu cel mult 1,5 puncte procentuale peste media celor mai performante state membre ale UE.
De asemenea, medie dobânzilor pe termen lung nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale media celor mai performanţi membri, iar fluctuaţia cursului de schimb trebuie să se situeze în marja plus/minus 15%.
"Îndeplinim aproape toate criteriile de convergenţă nominală la euro. Nu avem o autostradă care să traverseze Carpaţii, nu avem nici măcar o centură a Bucureştiului", a afirmat Isărescu.
Ultimele declaraţii ale ministrului Transporturilor indică faptul că prima autostradă peste Carpaţi, tronsonul Piteşti - Sibiu, va fi finalizată abia în 2021, în cel mai bun caz.
Guvernatorul BNR a menţionat că, în România, există percepţia greşită că trecerea la euro este doar o simplă schimbare de monedă şi a pledat pentru creşterea convergenţei reale, prin reforme.
"Convergenţa la euro poate fi un catalizator al reformelor structurale. Suntem într-un moment crucial. Nu trebuie să facem paşi înapoi, să nu punem în pericol progresul realizat până acum. Să nu punem sub semnul întrebării principiile de bază ale economiei de piaţă", a mai spus Isărescu.
Ultima ţintă anunţată de guvern pentru intrarea în zona euro era anul 2019, însă economiştii spun că ţinta a devenit nerealistă. Pentru intrarea în zona euro în 2019, România ar trebui să intre mai intâi în anticamera zonei euro, mecanismul ERM II, cel târziu în 2017.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...