Investiţiile fondurilor de private equity (PE) în Europa Centrală şi de Est (CEE) au ajuns la un volum total de 1,71 miliarde euro în 2023, în timp ce România s-a poziţionat pe locul 4 la nivel CEE. Potrivit ROCA Investments, companie de private equity din România, în 2023, totalul investiţiilor realizate de fondurile de PE în sectorul construcţiilor din CEE a atins un total de 55 milioane euro, reprezentând 3,2% din totalul investiţiilor PE în regiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Fondurile de investiţii cu capital privat îşi reafirmă rolul în susţinerea şi dezvoltarea sectoarelor strategice, în special în perioade de incertitudine economică. În 2023, deşi investiţiile private equity (PE) din Europa Centrală şi de Est (CEE) au avut un trend în scădere, ajungând la un volum total de 1,71 miliarde euro, de la 2,1 miliarde euro cât au fost în 2022, România a înregistrat o creştere semnificativă poziţionându-ne pe locul 4 la nivel CEE, cu un total de 130 milioane euro în 2023, comparativ cu 80 milioane euro în anul precedent”, anunţă ROCA Investments, companie de private equity.

De asemenea, după tipurile de investiţii realizate la nivelul CEE, România se află pe un loc fruntaş pe segmentul de Buyout, ocupând locul 3, cu 76 milioane euro, după Republica Cehă şi Polonia.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Peisajul investiţiilor PE din 2023 a reflectat tendinţele economice globale şi regionale, precum şi necesitatea de a susţine inovaţia şi dezvoltarea durabilă.

Potrivit studiului Invest Europe, din totalul investiţiilor de 1,71 miliarde euro, sectoarele care au atras cele mai mari valori de investiţii PE au fost produsele şi serviciile business (29%), IT&C (25,3%), biotehnologia şi sănătatea (14,5%) şi bunurile şi serviciile de larg consum (13,5%). Astfel, aceste patru sectoare au reprezentat cumulat 82% din valoarea totală a investiţiilor PE în CEE, în timp ce sectoare cheie precum cel agricol sau cel al materialelor de construcţii nu au reprezentat un interes major pentru investitorii de capital privat. Ultimele două sectoare sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică a României şi, totodată, reprezintă arii prioritare pentru investiţiile ROCA Investments.

”Datorită celor şase ani de activitate în zona de PE locală, ROCA Investments are o înţelegere profundă a dinamicii pieţei şi nevoilor specifice ale sectoarelor cheie agricol şi industrial, prin intermediul celor doi piloni strategici prin care compania investeşte în economia românească: ROCA Industry şi ROCA Agri RDF.  Investim în sectoare strategice prin preluarea şi transformarea companiilor antreprenoriale, cu scopul de a le oferi perspective de creştere la nivel european în sectoarele în care activează, aplicând know-how-ul nostru de PE, prin intermediul celor două holdinguri specializate. ROCA Investments fiind un fond evergreen, de tipul buy & build, cu specific de acţionar majoritar, cu rezultate deja vizibile mai ales în industria materialelor de construcţii, ne dorim să consolidăm şi să deţinem companii pe termen lung, pentru a le transforma în lideri de piaţă,” a declarat Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.

În 2023, investiţiile fondurilor PE în sectorul construcţiilor au crescut semnificativ în regiunea CEE, ajungând la 55 milioane euro, reprezentând 3,2% din totalul investiţiilor PE, comparativ cu 38 milioane euro în 2022. Aceasta reprezintă o creştere cu 45% în suma investită a investiţiilor PE, reflectând încrederea investitorilor în potenţialul de creştere şi dezvoltare al acestui sector.

Sectorul construcţiilor a contribuit cu 8,2% la PIB-ul României în 2023, subliniind impactul semnificativ al sectorului asupra economiei.

Potrivit unui studiu Neomar, valoarea totală a pieţei construcţiilor din România a înregistrat o scădere în 2023 (-3,5%), urmând trendul negativ din ultimii ani, 2022 (-1,2%) şi 2021 (-1,4%). Aceasta fluctuaţie reflectă adaptarea sectorului la condiţiile economice în schimbare, la inflaţia, la criza forţei de muncă, la condiţiile stricte de finanţare şi la creşterea costurilor pe întregul lanţ de producţie. Cu toate acestea, sunt prognozate recuperări în anii următori: 5,2% în 2024, 5,9% în 2025 şi 4,8% în 2026.

Investiţiile fondurilor de PE din CEE în sectorul agricol au scăzut cu 26% în 2023, de la 7,7 milioane euro în 2022 la 5,7 milioane euro, menţinându-se la 0,3% din totalul investiţiilor. Această scădere semnificativă conduce la concluzia necesităţii unei intervenţii strategice pentru revitalizarea acestui sector la nivel european. Contribuţia agriculturii la PIB-ul României a fost de 4,1% în 2023, subliniind, de asemenea, importanţa sa economică.

În pofida rolului strategic, investiţiile în acest sector au scăzut cu 26%, fiind influenţate de mai mulţi factori. Creşterea preţurilor la îngrăşăminte chimice, cauzată de sancţiunile împotriva Rusiei, a avut un impact semnificativ. Scăderea preţurilor la cereale a făcut ca costurile de producţie să depăşească veniturile, iar culturile afectate de secetă şi sprijinul guvernamental insuficient au agravat situaţia. Incertitudinea fiscală creată de noile măsuri anunţate în toamna anului 2023, împreună cu cheltuielile indirecte legate de dobânzi şi amortizări, au afectat profitabilitatea fermierilor.

În acest context, Rudi Vizental, CEO ROCA Investments, subliniază necesitatea investiţiilor în sectoare cheie pentru a stimula creşterea economică.

 „Companiile româneşti au nevoie de investiţii indiferent de domeniul de activitate pentru a-şi continua planurile de dezvoltare. Acest sprijin poate veni prin creşterea investiţiilor private equity ca pondere în PIB, aşa cum se întamplă în zona CEE unde, în 2023, media a ajuns la 0,072% vs. România 0,041%. Capitalul pe care ROCA Investments îl investeşte în afacerile locale acoperă pe deoparte o parte din nevoile acestor două sectoare cheie, iar pe de altă parte generează performanţă pentru investitori, având un randament anualizat al portofoliului de 29,11% de la înfiinţare,” a declarat reprezentantul companiei.

Pentru 2023, compania a anunţat o evaluare curentă înainte de distribuirea dividendelor de 81,64 milioane euro. Valoarea de piaţă a capitalurilor proprii ale ROCA Investments a crescut de 3,7 ori de la înfiinţare până la finalul anului 2023. Cifra de afaceri cumulată a companiilor din portofoliu a atins 345 milioane euro în 2023, generând un profit operaţional de 12 milioane euro şi oferind peste 2.000 de locuri de muncă la nivel naţional. De-a lungul celor şase ani de activitate, ROCA Investments a finalizat 25 de tranzacţii şi a realizat două exit-uri semnificative.

ROCA Investments, companie de private equity din România, deţine, ca acţionar majoritar, două holdinguri specializate pe industrii strategice (materiale de construcţii şi agricultură) şi un portofoliu de participaţii minoritare în cinci companii româneşti.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.