Compania Continental a inaugurat, vineri, un nou corp de clădire la Iaşi, care include o zonă de testare pentru sisteme de frânare auto şi o parcare supraterană de 210 locuri pentru angajaţii firmei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Investiţia se ridică la peste 8 milioane de euro şi a presupus construirea de noi laboratoare de testare, dispuse pe două niveluri.

Noua zonă de testare este echipată cu infrastructura necesară pentru a executa teste funcţionale pentru sistemele de frânare auto. La parterul clădirii au fost amenajate un garaj pentru testarea maşinilor prototip, două ascensoare auto, dar şi un sistem de testare a frânelor prevăzut cu un sistem de evacuare a fumului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În total, aproximativ 150 de ingineri din departamentul Vehicle Dynamics îşi vor desfăşura activitatea în noul centru de testare şi vor lucra cu echipamente de ultimă generaţie, respectiv standuri de testare, camere climatice şi de şoc termic, dar şi simulatoare de mediu.

Echipamentele vor permite simularea condiţiilor reale de lucru ale produselor create de companie şi validarea noilor sisteme.

“Infrastructura clădirii respectă ultimele tendinţe în materie de eficienţă energetică şi sustenabilitate. Acoperişul este complet acoperit cu panouri fotovoltaice care asigură energia electrică pentru staţiile de încărcare a maşinilor electrice, precum şi pentru sistemul complet de iluminat. Pe timp de vară, apa caldă este produsă şi livrată numai prin utilizarea panourilor solare amplasate pe acoperişul clădirii. Întreaga construcţie are o izolare termică foarte eficientă, asigurată prin utilizarea celor mai bune materiale pentru a menţine o temperatură stabilă a mediului interior, cu un consum minim de energie. În plus, folosim un sistem inteligent de control la distanţă a echipamentelor tehnice şi un sistem de management al parcării privind accesul şi disponibilitatea locurilor”, a declarat Marian Petrescu, directorul sediului din Iaşi al Continental.

La etajele 2, 3, 4 şi 5 ale noii clădiri Continental Iaşi a fost amenajată şi o parcare cu 210 locuri, astfel că spaţiul total de parcare al angajaţilor este acum de peste 600 de locuri.

„La Iaşi creăm impact prin punerea în aplicare a unor idei inovatoare care contribuie la mobilitatea durabilă a viitorului. Continental participă activ la tranziţia către o mobilitate fără emisii. Aproximativ o treime dintre cei 19.000 de angajaţi din sectoarele Automotive, Tires şi ContiTech ale grupului din România, dezvoltă în prezent produse, servicii şi tehnologii pentru industria auto la nivel mondial. Acestea oferă pasagerilor experienţe unice şi confort şi prin creşterea autonomiei, siguranţei şi eficienţei, precum şi prin conectivitate, automatizare şi interacţiune prin intermediul instrumentelor de bord, sistemelor electronice de siguranţă pasivă şi activă, radare şi senzori, anvelope, curele de distribuţie, furtunuri pentru inducţia aerului, unităţi electronice şi tehnologii inovative software pentru o mobilitate inteligentă“, a declarat Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România, prezent vineri la Iaşi.

Începând din anul 2006, compania Continental desfăşoară la Iaşi activităţi de cercetare şi dezvoltare a tehnologiilor de vârf din industria auto, cu accent pe dezvoltare de software, securitate cibernetică, conectivitate şi conducere autonomă.

Potrivit conducerii companiei, cei peste 2.000 de specialişti din Iaşi lucrează la proiecte dedicate oraşelor şi maşinilor inteligente, capabile să crească eficienţa, siguranţa şi confortul condusului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.