În anul 2022, 11.276.660 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 59,2% din populaţia rezidentă a României, cu 264.473 persoane mai mult decât în anul 2021, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
”În anul 2022, un număr de 11.276.660 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 59,2% din populaţia rezidentă a României, cu 264.473 persoane mai mult decât în anul 2021. În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 11.062.432 persoane, reprezentând 58,1% din populaţia rezidentă a ţării, cu 269.782 persoane mai mult decât în anul 2021. Creşterile au fost determinate de racordarea populaţiei la reţelele de canalizare nou construite, respectiv de punerea în funcţiune a unor noi staţii de epurare a apelor uzate”, arată datele INS.
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei conectată la sistemele de canalizare, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (99%), urmată de regiunea Centru (70,7%) şi Vest (68,4%).
Gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Est (37,9%), Sud-Muntenia (41,1%) şi Sud-Vest Oltenia (47,9%).
În anul 2022, în mediul urban populaţia conectată la canalizare a fost de 9.845.613 persoane, reprezentând 98,9% din populaţia rezidentă urbană a României, iar în mediul rural un număr de 1.431.047 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, reprezentând 15,8% din populaţia rezidentă rurală a României.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.