Anul 2020 a fost puternic influenţat de criza sanitară cauzată de virusul COVID-19, astfel că bibliotecile au eliberat 20,6 milioane volume, cu 12,7 milioane volume mai puţin faţă de anul 2019, iar numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost de aproximativ 7,9 milioane persoane, faţă de 18,2 milioane persoane, în anul 2019, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Anul 2020 a fost puternic influenţat de criza sanitară cauzată de virusul COVID-19. Bibliotecile au eliberat 20,6 milioane volume, cu 12,7 milioane volume mai puţin faţă de anul 2019. Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice a fost de aproximativ 7,9 milioane persoane, faţă de 18,2 milioane persoane, în anul 2019. Instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte au susţinut în ţară 10.000 reprezentaţii, urmărite de 1,5 milioane spectatori, faţă de 26.400 reprezentaţii, urmărite de 8,1 milioane spectatori, în anul 2019", arată datele INS.

În anul 2020 activitatea unităţilor cultural-artistice a fost puternic influenţată de apariţia şi evoluţia pandemiei COVID-19 şi de măsurile luate de autorităţile centrale şi locale pentru prevenirea răspândirii virusului.

Închiderea sau restrângerea activităţilor unităţilor culturale şi anularea sau interzicerea organizării de evenimente artistice au avut un impact deosebit asupra obiceiurilor culturale ale populaţiei şi asupra comunităţii artistice şi culturale. Perioadele în care unităţile culturale şi-au desfăşurat activitatea în condiţii restrânse, prin aplicarea măsurilor de distanţare socială impuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, au dus la limitarea drastică a capacităţii totale a acestora, situaţie reflectată în indicatorii statistici prezentaţi.

Reţeaua bibliotecilor care au funcţionat în anul 2020 a fost formată dintr-un număr de 8.829 biblioteci (unităţi administrative), mai puţin cu 393 unităţi faţă de anul 2019. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului, în anul 2020, circa 158 milioane volume, cu 2,5 milioane mai puţine faţă de 2019.

În mediul urban, au funcţionat 3.374 biblioteci, cu 80 mai puţine faţă de 2019, cu un fond de carte de 123 milioane volume (trei sferturi din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel din mediul urban (5.455 biblioteci), fondul de carte a fost mult mai mic, de 36 milioane volume.

Numărul utilizatorilor activi a fost de 2,5 milioane persoane în anul 2020, cu 598.000 utilizatori activi mai puţini faţă de anul 2019.

Distribuţia numărului utilizatorilor activi arată o preponderenţă a utilizării bibliotecilor şcolare (57,4%) şi a celor publice (30,4%). Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, în anul 2020, de 20,6 milioane volume, cu 12,7 milioane volume mai puţine faţă de anul 2019, unui utilizator activ revenindu-i, în medie, 8 volume/an. Accesibilă publicului larg din toate zonele ţării, reţeaua de biblioteci publice, formată din 2.034 biblioteci judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, a pus la dispoziţia publicului circa 44 milioane volume de cărţi şi periodice tipărite reunind, în colecţiile proprii, 27,7 milioane titluri de cărţi tipărite şi 37.000 titluri de cărţi electronice.

Raportat la numărul de locuitori se evidenţiază că, în anul 2020, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 9.500 locuitori.

Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,3 volume pe an din colecţiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 761.000 utilizatori activi pe an.

În condiţiile pandemiei de COVID-19, când populaţia a frecventat mai puţin bibliotecile publice (judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale), un utilizator activ a împrumutat, în anul 2020, în medie 11,3 volume, faţă de anul precedent când media a fost de 13,7 volume. Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile şcolare) a fost format, la sfârşitul anului 2020, din 9.894 persoane, 91% din acesta fiind personal de specialitate.

Reţeaua muzeelor şi colecţiilor publice a cuprins, în anul 2020, un număr de 438 unităţi de bază, cu 23 unităţi mai puţine decât în 2019.

Numărul bunurilor culturale şi naturale, la sfârşitul anului 2020, a fost de 33,5 milioane, în scădere cu 269.000 bunuri culturale faţă de anul 2019, aceasta datorându-se, în principal, închiderii temporare sau suspendării până la finalul anului aactivităţii unor unităţi muzeale. Din totalul bunurilor expuse de muzee în anul 2020, peste 32,4 milioane au fost bunuri culturale şi piese de muzeu, 1,1 milioane au reprezentat plante, animale şi faună acvatică din grădinile botanice, zoologice şi acvarii, iar 28.000 au reprezentat bunuri naturale (plante şi animale) din rezervaţii naturale.

În contextul pandemiei de COVID-19, numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, grădini botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale, înregistrat în anul 2020, a fost de 7,9 milioane persoane, reprezentând mai puţin de jumătate din numărul vizitatorilor din anul 2019.

Evoluţia pandemiei de COVID-19 a determinat organizatorii să amâne „Noaptea Muzeelor” pentru luna noiembrie (programată anual în luna mai), cu un program mixt organizat online şi cu acces fizic. Un număr redus de muzee au permis accesul vizitatorilor numai până la ora 21, în condiţiile speciale de securitate a sănătăţii, iar 10.400 persoane au efectuat, astfel, vizite gratuite în „Noaptea Muzeelor”.

Numărul personalului care a deservit reţeaua unităţilor muzeale în anul 2020 a fost de 7.390 persoane, jumătate din acesta fiind personal de specialitate.

Reţeaua instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a cuprins, în anul 2020, un număr 167 unităţi de bază, cu 8 unităţi mai puţine decât în anul 2019. În contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19, în anul 2020, instituţiile şi companiile de spectacole şi concerte au susţinut în ţară 10.000 reprezentaţii, urmărite de 1,5 milioane spectatori, faţă de 26.400 reprezentaţii, urmărite de 8,1 milioane spectatori în anul 2019.

În funcţie de tipul instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, în anul 2020, cei mai mulţi spectatori s-au înregistrat la teatre (54,8%) şi la spectacolele susţinute de ansambluri artistice, orchestre populare, trupe de dans şi de divertisment (16,7%).

Personalul existent la sfârşitul anului 2020 în cadrul instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a fost de 12.607 persoane, dintre acestea 59,4% aveau funcţii artistice de specialitate.

În anul 2020 au funcţionat 531 unităţi cu activitate editorială a ziarelor şi revistelor, cu 18 mai puţine faţă de anul 2019. Dintre acestea, 248 edituri au publicat ziare (cotidiene şi/sau necotidiene), 244 edituri au publicat reviste şi un număr de 39 unităţi editoriale au publicat atât ziare, cât şi reviste.

Cele 287 edituri care au editat ziare au publicat, în anul 2020, un număr de 248 titluri de ziare cotidiene şi necotidiene tipărite, cu 15 titluri mai puţine faţă de anul 2019 şi au publicat online un număr de 277 titluri de ziare cotidiene şi necotidiene, faţă de 262 în anul 2019. Numărul titlurilor publicaţiilor periodice (reviste) editate în anul 2020, a fost de 1.738 titluri tipărite şi 447 titluri online, mai puţine cu 128 titluri tipărite şi cu 8 titluri online faţă de anul 2019.

Personalul editurilor de ziare şi reviste a fost, la sfârşitul anului 2020, de 3.715 persoane, 71,5% fiind personal de specialitate.

Producţia naţională de filme pentru marele ecran, în anul 2020, a cuprins 41de filme (30 filme artistice, 8 filme documentare şi ştiinţifice şi 3 filme de animaţie), cu 13 filme mai puţine decât în 2019. Reţeaua cinematografică, existentă la sfârşitul anului 2020 în evidenţele Centrului Naţional al Cinematografiei, a cuprins 95 de unităţi cinema-tografice cu bandă normală (94 cinematografe şi o caravană), cu trei cinematografe mai puţine decât în anul 2019. Reţeaua cinematografică a dispus, în anul 2020, de 449 săli de cinema cu un total de 78.100 locuri, faţă de 432 săli de cinema cu 76.300 locuri în anul 2019. În condiţiile pandemiei din anul 2020, proiecţia cinematografică a cuprins 210.500 spectacole (o treime faţă de anul 2019), vizionate de 3,3 milioane spectatori (faţă de 13,1 milioane spectatori în anul 2019).

În anul 2020, au fost distribuite în cinematografe 267 filme, din care 54 filme naţionale (sau coproducţii) şi 213 filme străine. Programul de emisie al staţiilor de radio publice a fost de 167.500 ore-program (149.800 ore-program au reprezentat emisiuni interne şi 17.700 ore-program emisiuni externe), cu 0,5 mii ore-program mai multe faţă de anul 2019.

Staţiile de televiziune publice au difuzat, în anul 2020, un număr de 43.900 ore-program emisie, cu 7.300 ore-program emisie mai puţine decât în 2019.

Din totalul orelor-program emise în anul 2020, 20,1% l-au reprezentat programele de evenimente şi informaţii, 12,8% programele de ştiri, 12,6% programele de artă şi cultură, 12,1% programele de educaţie.

Posturile de radio şi televiziune particulare au difuzat, în anul 2020, prin sistem terestru şi digital terestru, prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu) şi prin satelit.

În anul 2020 au funcţionat 572 de posturi particulare de radio care au difuzat terestru un număr de 205.700 zile de emisie. Trei posturi particulare de televiziune au difuzat, în anul 2020, programe în sistem digital terestru cu un număr total de 1.039 zile de emisie.

În anul 2020, niciun post de radio particular nu a difuzat prin reţele de comunicaţii electronice, dar un număr de 245 posturi de televiziune particulare au difuzat prin acest tip de reţele de comunicaţii electronice un număr de 81.300 zile emisie/an. În anul 2020, au funcţionat 19 posturi particulare de radio care au difuzat programe prin satelit cu un număr de 6.600 zile de emisie şi 81 de posturi de televiziune particulare cu un număr de 28.000 zile de emisie.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.