Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,54%, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Vineri, indicele a crescut la 2,54%, cel mai mare nivel din 20 octombrie 2014, când a fost 2,62%.
Totodată, valoarea indicelui Robor la şase luni a scăzut luni la 2,63%. Vineri, indicele a crescut la 2,65%, cel mai mare nivel din 27 octombrie 2014, când a fost 2,67%.
Banca Naţională a României (BNR) a decis, miercuri, 4 aprilie, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25% pe an.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...