Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna octombrie, (cu 5,6 puncte) la valoarea de 53 de puncte. Rata anticipată a inflaţiei pentru următorul an (noiembrie 2024) a scăzut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 6,28%. Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 47% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în următoarele 12 luni, iar 58% consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate.
”Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna octombrie, (cu 5,6 puncte) la valoarea de 53 puncte. Această situaţie s-a datorat creşterii ambelor componente ale indicatorului”, arată asociaţia.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (noiembrie 2024) a scăzut faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 6,28%.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Anticipatiile de reluare a creşterii economice în 2024 pe fondul majorărilor de cheltuieli publice probabil au condus la sporirea încrederii în economie. De asemenea, procesul dezinflationist va continuă, însă într-un ritm mult mai lent, rata inflaţiei fiind anticipată să rămână peste 6% la finalul anului viitor, principalul risc asupra procesului dezinflationist rămânând politică fiscală”, spune Adrian Codirlaşu, CFA – vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 76% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0097 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0541 lei pentru un euro.
Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 47% dintre participanţi anticipează o scădere a acestora în timp ce tot 47% dintre participanţi anticipează o stabilitate în următoarele 12 luni. De asemenea 58% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate, iar 29% că sunt corect evaluate.
Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an: valoarea medie a anticipaţiilor este de 5,6%.
Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creştere a PIB real a înregistrat valoarea de 2%.
Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.