Importatorul şi distribuitorul de produse din peşte şi fructe de mare Alfredo Seafood a anunţat, joi, că aproximativ 70% din cantitatea totală de peşte vândută în România constă în peşte sălbatic, iar restul de 30% provine din acvacultură.
Compania apreciază că 8% din cele aproximativ 70.000 tone de peşte oceanic sălbatic, vândute anual pe piaţa autohtonă, reprezintă peşte certificat MSC (Maritime Stewardship Council).
Certificarea MSC se acordă doar peştelui sălbatic, pescuit şi procesat în mod sustenabil şi se atribuie atât pentru activităţile de pescuit, cât şi pentru depozitare, procesare şi ambalare.
“Atestarea MSC nu este uşor de obţinut, pentru că trebuie îndeplinite nişte standarde foarte stricte. Apele de unde provine peştele trebuie să fie curate, ambarcaţiunile şi echipajele trebuie să fie la rândul lor certificate. Companiile care cumpără, transportă, prelucrează şi ambalează acest peşte au nevoie la rândul lor de certificare MSC, iar toate acestea duc la creşterea preţului care ajunge la raft, cu circa 10 – 15%. Desigur, atestarea MSC este o garanţie a calităţii deosebite a produsului, dar cerinţele care trebuie îndeplinite sunt riguroase şi cred că acesta este motivul pentru care doar 8% din peştele sălbatic care poate fi cumpărat în România, în prezent, are această certificare”, explică Mihai Cristian Dărmănescu, fondatorul Alfredo Seafood.
La nivel volumetric, macroul rămâne cel mai vândut peşte în România, cu aproximativ 40.000 tone din totalul pieţei, care se ridică la 100.000 tone.
Potrivit reprezentanţilor Alfredo Seafood, cererea de peşte sălbatic va continua să crească, dar pe fondul unor resurse scăzute la nivel global.
“Peştele sălbatic are cea mai bună carne, gustoasă şi bogată în nutrienţi, iar românii caută din ce în ce mai mult acest tip de produse. Din păcate, resursele sunt în scădere şi acest fapt duce la o nouă tendinţă a pieţei: creşterea produselor de acvacultură. Preconizez că în mai puţin de zece ani, ponderea peştelui provenit din acvacultură o va depăşi pe cea a peştelui sălbatic”, a conchis Mihai Cristian Dărmănescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.