Huawei va investi 200 de milioane de euro în noua fabrică din Alsacia, Franţa, numită „Huawei European Wireless Factory”. Aici se vor produce principalele echipamente care alcătuiesc staţiile de bază wireless pentru toate generaţiile de tehnologie, inclusiv 3G, 4G şi 5G, destinate pieţei europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Huawei va investi 200 de milioane de euro în noua fabrică din Alsacia, numită „Huawei European Wireless Factory”. Aceasta urmează să producă principalele echipamente care alcătuiesc staţiile de bază wireless pentru toate generaţiile de tehnologie, inclusiv 3G, 4G şi 5G, destinate pieţei europene”, anunţă compania.

Noua fabrică a Huawei din Brumath, lângă Strasbourg, Franţa, va crea 300 de locuri de muncă directe pe termen scurt, urmând încă 500 pe termen lung. Brumath Business Parc a fost aleasă datorită infrastructurii sale remarcabile şi a locaţiei din inima Europei. Fabrica, proiect anunţat la sfârşitul anului 2019, se va concentra pe tehnologia mobilă. Aceasta va atinge o valoare de producţie de 1 miliard de euro pe an, producţia fiind orientată către clienţii europeni ai companiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Claude Sturni preşedinte al CAH (Communauté d'agglomération de Haguenau) şi vicepreşedinte al regiunii însărcinate cu dezvoltarea economică în Franţa,  subliniază că Huawei îşi menţine fabrica în Franţa, iar statul aprobă acest lucru. El subliniază că ,,interlocutorul său în această chestiune nu este Comisia Europeană, ci statul francez, care a insistat ca această fabrică să fie localizat în Franţa". Iar statul, subliniază el, "nu a blocat acest proiect la momentul respectiv".

Această ultimă adăugire la facilităţile europene de cercetare şi dezvoltare ale Huawei va consolida şi mai mult capacităţile de inovare în Europa. Huawei conduce în prezent 23 de firme de cercetare şi dezvoltare în 12 ţări europene şi colaborează cu peste 150 de universităţi şi institute de cercetare.

”Huawei îşi concentrează eforturile prin îmbunătăţirea continuă a standardelor de securitate 5G, astfel că riscurile generale sunt controlabile. Beneficiile pe care le implică dezvoltarea reţelelor 5G sunt cu mult superioare unor riscuri pentru care au fost identificate deja soluţii”, mai arată compania.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.