Guvernul a decis, în şedinţa de miercuri, prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spaţii protejate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, Guvernul a modificat Hotărârea de Guvern nr. 39/2017, stabilind perioada de valorificare a producţiei de tomate din spaţii protejate obţinută din ciclul II de vegetaţie, între 23 octombrie-20 decembrie. Astfel, perioada de timp a fost prelungită, prin devansarea cu o săptămână a termenului de la care producătorii îşi pot vinde produsele.

Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor cultivate în spaţii protejate a fost decisă şi în contextul în care, din cauza factorilor de mediu, s-a redus perioada de valorificare a producţiei de tomate cultivate în câmp, arată Guvernul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Prelungirea perioadei de valorificare a tomatelor produse în spaţii protejate vine în sprijinul producătorilor, care vor avea posibilitatea să primească mai devreme sumele decontate de stat şi, implicit, să poată pregăti din timp serele şi solariile pentru noul sezon de recoltă, se mai arată în comunicat.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp; să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.