Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, structură informatică ce ar urma să unifice toate bazele de date legate de fiscalitate, cu susţinerea STS, va fi constituit, potrivit unui Memorandum adoptat în şedinţa de joi a Guvernului. Centrul va fi înfiinţat în aparatul central al Ministerului Finanţelor, până la 1 septembrie 2017, prin comasarea tuturor structurilor din minister şi instituţiilor subordonate cu atribuţii în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.
”Măsura are scopul să contribuie la îmbunătăţirea relaţiei cetăţenilor cu administraţia fiscală, prin creşterea creşterea gradului de informatizare şi, implicit, simplificarea procedurilor administrative”, se precizează într-un comunicat de presă al Executivului.
Acest Centru va fi înfiinţat în aparatul central al Ministerului Finanţelor Publice, până la 1 septembrie 2017, prin comasarea tuturor structurilor din minister şi instituţiilor subordonate cu atribuţii în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (structuri din MFP, ANAF – aparat central şi direcţii generale regionale, Agenţia Naţională de Achiziţii Publice şi Comisia Naţională de Prognoză).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare va fi ulterior dezvoltat conform unui plan de măsuri stabilit.
Pe termen scurt, respectiv pentru perioada 2017-2018, Planul de măsuri include desemnarea şi tratarea Sistemului Informatic al MFP ca infrastructură critică de interes naţional; elaborarea unei Strategii unitare de dezvoltare şi menţinere în funcţiune a Sistemului Informatic al MFP; stabilirea necesarului de resurse şi alocare de fonduri necesare pentru servicii de menţinere şi pentru înnoirea etapizată a infrastructurii hardware şi software a Sistemului Informatic al MFP; angajare de personal de specialitate TIC la nivel central şi local; implementarea mai multor proiecte în curs: Factura electronică, centralizarea sistemului de administrare a creanţelor bugetare etc.
Pe termen mediu, respectiv pentru 2018-2020, acest Centru consolidat administrativ are mai multe obiective, între care: Implementarea proiectului de interconectare a caselor de marcat; Centralizarea sistemului informatic al Trezoreriei statului şi diversificarea serviciilor oferite.
De asemenea, implementarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative aplicabile cetăţenilor; Extinderea utilităţii şi utilizării ”Spaţiului Privat Virtual” la nivelul celorlalte instituţii publice centrale şi locale; Furnizarea către cetăţeni a informaţiilor privind bunurile impozabile luate în calcul la stabilirea obligaţiilor fiscale ale acestora, colectate şi consolidate la nivelul sistemului informatic securizat „PatrimVen”; Furnizarea către cetăţeni a informaţiilor privind obligaţiile fiscale şi nefiscale „IMPTAX”; Crearea şi operaţionalizarea identităţii fiscale electronice a persoanei fizice, pentru a facilita interacţiunea cu statul în ceea ce priveşte sistemul financiar, fiscal şi de asigurări sociale; Standardizarea sistemelor de colectare a datelor pe bază de formulare electronice utilizate în relaţia cu cetăţeanul, reprezintă alte obiective pe termen mediu ale Centrului.
Totodată, scopul Centrului Informatic îl reprezintă şi dezvoltarea serviciilor informatice de analiză complexă a masivelor de date pentru: Urmărirea cheltuirii fondurilor publice, cu accent pe investiţii şi asigurări sociale; Evaluarea impactului financiar a iniţiativelor de modificare legislativă pentru venituri şi cheltuieli; Gestionarea riscurilor în colectarea veniturilor şi în execuţia bugetară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.