Executivul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a art. LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung. Actul normativ extinde, până la 31 mai, perioada în care nu vor fi aplicate sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul RO e-Factura şi conţine o serie de reglementări privind comercializarea produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere. Astfel, este introdus regimul de marcare cu timbre fiscale şi a produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere. Această prevedere contribuie la protejarea sănătăţii publice prin reducerea comerţului ilegal şi a consumului de produse din tutun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, Ministerul Finanţelor extinde perioada în care nu sunt aplicate sancţiuni pentru nerespectarea termenului-limită de cinci zile lucrătoare prevăzut pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, până la 31 mai 2024, arată comunicatul de presă al instituţiei.

„Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă şi transparentă cu antreprenorii. O nouă decizie care reflectă acest angajament este că am propus extinderea cu două luni a perioadei în care nu se vor aplica sancţiuni pentru contribuabilii care nu emit facturi în sistemul RO e-Factura. De asemenea, anunţ două funcţionalităţi noi în sistem. De acum, aplicaţia poate precompleta o serie de informaţii despre utilizator doar pe baza CUI, pentru ca munca contribuabilului să fie mai uşoară. În plus, aplicaţia simplificată are şi ea o variantă tradusă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenţi înregistraţi în scopuri de TVA ce au obligaţia de raportare a facturilor”, a explicat ministrul Marcel Boloş, potrivit sursei citate.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

De la implementarea sistemului RO e-Factura, Ministerul Finanţelor a avut numeroase discuţii şi întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru îmbunătăţirea platformei, iar prelungirea perioadei permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor la noile cerinţe, pentru a evita sancţiunile.

Totodată, MF reaminteşte faptul că instituţia a lansat versiunea simplificată a aplicaţiei e-Factura. Iniţiativa are ca obiectiv principal creşterea accesibilităţii şi uşurinţei în utilizarea instrumentului, pentru toţi contribuabilii din ţară. Versiunea îmbunătăţită vine cu o interfaţă intuitivă şi funcţionalităţi mai uşor de utilizat, astfel încât fiecare utilizator să poată emite facturi în conformitate cu cerinţele fiscale, într-un mod rapid şi eficient.Aplicaţia este disponibilă AICI.

De asemenea, actul normativ conţine o serie de prevederi în domeniul accizelor, în scopul evitării blocajelor în ceea ce priveşte comercializarea produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere. Astfel, este introdus regimul de marcare cu timbre fiscale şi a produselor care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere. Această prevedere contribuie la protejarea sănătăţii publice prin reducerea comerţului ilegal şi a consumului de produse din tutun.
 
De asemenea, este reglementată obligaţia de a depozita produsele recepţionate doar în spaţiile declarate şi autorizate pentru recepţia produselor. Măsura are scopul de a asigura o mai mare transparenţă şi control asupra lanţului de distribuţie a produselor din tutun, mai indică sursa menţionată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.