Miliardarul Guo Wengui, care se prezenta ca un adversar al regimului chinez, a fost arestat, miercuri, la New York, acuzat că a fraudat mii de investitori pentru a se îmbogăţi.
Urmărit de China, unde este acuzat de fraudă financiară, Guo Wengui, în vârstă de 52 de ani, a fost prins în cele din urmă de către parchetul federal din Manhattan, care a emis un rechizitoriu care conţine 11 acuzaţii de fraudă electronică, fraudă a valorilor mobiliare, fraudă bancară şi spălare de bani. Infracţiunile se pedepsesc în cea mai mare parte cu 20 de ani de închisoare.
El a fost arestat, miercuri dimineaţă, la New York de poliţia federală (FBI) în apartamentul său luxos din Manhattan, într-o clădire cu vedere la Central Park. Câteva ore mai târziu, în aceeaşi clădire a izbucnit un incendiu, fără răniţi, iar autorităţile investighează dacă incidentul a avut legătură cu arestarea, a informat presa locală.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În faţa unui judecător miercuri după-amiază, Guo Wengui "a pledat nevinovat şi a acceptat să fie plasat în detenţie", a declarat acuzarea pentru AFP. Avocaţii săi nu au răspuns unei solicitări.
Guo Wengui este acuzat că a profitat de notorietatea sa pe internet încă din 2018 pentru a încuraja mii de oameni să investească fonduri în companiile sau proiectele sale, precum GTV Private Placement, sau G/Clubs, care promiteau plasamente profitabile sau servicii de lux, dar mai presus de toate i-ar fi permis să conducă şi să-şi "umple buzunarele", aşa cum a spus procurorul federal din Manhattan, Damian Williams.
Justiţia americană a pus sechestru peste 630 de milioane de dolari din conturi bancare sau imobiliare şi valori mobiliare, "produs al acestei presupuse fraude", precum şi un conac somptuos de peste 4.600 metri pătraţi în New Jersey sau vehicule de lux precum Bugatti, Lamborghini sau Rolls Royce.
Frauda reprezintă mai mult de un miliard de dolari, potrivit procurorului federal.
Omul de afaceri, care îşi făcuse avere în domeniul imobiliar, s-a mutat în Statele Unite în 2015, fugind din China unde a fost vizat de o notificare a Interpolului pentru fraudă financiară pe care o neagă.
Critic feroce al Beijingului, deşi apreciind şi calităţi la preşedintele Xi Jinping - şi Donald Trump - omul de afaceri a promis că va face totul pentru a democratiza regimul chinez.
"Vreau să încerc să ajungem să avem un stat de drept, democraţie, libertate, acesta este scopul meu final, o schimbare de regim", dacă se poate "în termen de trei ani", a explicat el în 2017 pentru AFP, în apartamentul său luxos din Manhattan.
Un an mai târziu, oficializase o alianţă cu fostul consilier al lui Donald Trump şi figură a dreptei dure americane Steve Bannon, pentru a demasca crimele comise conform acestora de guvernul chinez.
Împreună, Guo Wengui şi Steve Bannon au format un lobby care se opunea Partidului Comunist Chinez: Noul Stat Federal al Chinei.
Steve Bannon a fost arestat în august 2020 pe iahtul omului de afaceri chinez, într-un dosar de delapidare legat de proiectul de zid împotriva imigraţiei la graniţa mexicană, o promisiune emblematică a fostului preşedinte republican.
Un presupus complice al lui Guo Wengui, "finanţarul" său Kin Ming Je, este şi el vizat de rechizitoriul parchetului federal din Manhattan, dar este "fugar" şi căutat de justiţia americană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.