Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Claudiu Năsui a precizat că pentru turiştii români, la intrarea în Grecia, în contextul în care această ţară deschide graniţele pentru turişti din 16 aprilie, că va fi cerut doar un document de călătorie, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Astfel, cei care vor să viziteze Grecia trebuie să facă dovada că s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2, că au anticorpi după ce au trecut deja prin boală sau să prezinte un test PCR negativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Pentru turiştii români, la intrarea în Grecia nu se va cere decât un document de călătorie care se poate face foarte uşor, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Practic, nu ar avea carantină în momentul în care se duc în Grecia. Am vorbit chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România şi mi-a comunicat lucrurile acestea De asemenea, un punct esenţial era întoarcerea turiştilor. Aici sunt mai multe cazuri. Până acum, dacă ţara nu era pe lista CNSU, se putea intra direct, dacă o ţară - discutăm acum de Grecia - persoanele care se întorc în ţară şi sunt vaccinate (10 zile de la rapel - n.r.) nu intră în carantină, deci intră direct. Iarăşi, dacă persoana a fost bolnavă de COVID în ultimele 90 de zile nu intră în carantină”, a afirmat Claudiu Năsui luni la Digi 24. 

Întrebat cât de vechi pot fi testele PCR, ministrul Năsui a răspuns: „Aici avem deja documentele care se cunosc de către state. Aici aşteptăm în continuare nişte date suplimentare din partea autorităţilor elene să ne spună mai multe detalii şi vom reveni şi noi atunci când le avem (întrebat cât de vechi trebuie să fie testul PCR – n.r.). Deocamdată am înţeles principiul de la doamna ambasador şi îl spunem şi noi mai departe. Atenţie mare, pentru întoarcerea în România acceptăm şi testul de anticorpi care poate fi fie un test de anticorpi, fie un certificat medical care confirmă că persoana a fost bolnavă de COVID în ultimele 90 de zile”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„În cazul României, la întoarcerea în România fie testul de anticorpi dar şi certificatul medical că a fost bolnav în ultimele 90 de zile, dar evident nu mai mult de 14 zile, adică nu am fost bolnav ieri şi încă sunt bolnav, pentru că atunci nu pot călători. Dacă am fost în ultimele 90 de zile şi a trecut perioada de 14 zile, atunci turiştii vor fi primiţi fără carantină înapoi”, a completat Năsui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.