Pe principiul “băutura-i temelie, iar mâncarea- i fudulie”, unul din patru români consumă zilnic o băutură alcoolică, potrivit unui studiu dat publicităţii miercuri de compania de cercetare GfK.
De-a lungul anului, numărul celor care consumă alcool variază, vârful fiind înregistrat în sezonul cald, adică din aprilie până în septembrie.
Preferatele românilor sunt berea şi vinul făcut în casă, a căror importanţă în consumul de alcool se schimbă odată cu sezonul. Dacă berea este preferata verii, vinul se consumă mai ales în anotimpul rece.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În perioada octombrie 2015 – martie 2016, cota de consum pentru vinul de casă se triplează, arată aceleaşi date.
Numărul mediu de ocazii de consum pe zi pentru toate băuturile analizate este de 2,5 ori. Bărbaţii cu vârsta până în 35 de ani se disting printr-o frecvenţă zilnică semnificativ mai mare decât media - de 3 ori pe zi.
În ceea ce priveşte ponderea în consum, observăm că românii preferă băuturile calde, în principal cafeaua şi mixurile pe bază de cafea, aproape jumătate dintre ocazii fiind generate de aceste băuturi.
Peste o treime dintre ocazii se datorează băuturilor răcoritoare, iar 16% băuturilor alcoolice, Cantitatea de lichid consumată pe zi este de 630 ml, în afară de apă şi lactate.
Studiul GfK mai arată că una din 10 persoane adulte consumă cel puţin o băutură în baruri, restaurante şi terase, iar incidenţa zilnică creşte în sezonul cald cu apoximativ 20%.
Cum obişnuim să ne aghezmuim la toate sărbătorile, nunţile, parastasele, plus toţi sfinţii din calendar, am ajuns printre fruntaşii lumii la consumul de alcool – doar Rusia, Lituania, Republica Moldova şi Belarus iau faţa României într-un clasament mondial, publicatla începutul acestui an, al celor care consumă cele mai mari cantităţi de alcool.
Concret, românul prins în statistici a acumpărat, anul trecut, în medie, 1,2 litri de băuturi alcoolice (1,040 litri de bere, 0,194 litri de vin şi 0,033 litri de ţuică şi rachiuri naturale (cantităţi medii lunare/persoană), în valoare totală de 6,29 lei, şi a consumat 2,2 litri.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că pe primul loc la consum sunt agricultorii (3 litri/persoană – cantitate medie lunară), utrmaţi de pensionari (2,3 l), salariaţi (2,1 l), lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole (1,9 l) şi şomerii (1,5 l). Aceleaşi date arată că ţăranul (2,6 litri/persoană) se cinsteşte mai mult ca oraşeanul (1,9 litri/persoană).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.