Germania şi Spania îşi menţin planul de a construi o nouă conductă de gaz în Pirinei, sfidând opoziţia Franţei, arătă un plan de acţiune comun, în timp ce liderii celor două naţiuni europene s-au întâlnit în oraşul spaniol La Coruna din nordul ţării, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întâlnirea dintre cancelarul german Olaf Scholz şi premierul spaniol Pedro Sanchez a avut loc în contextul în care guvernele lor nu au fost de acord cu alte măsuri posibile pentru a aborda criza energetică a Europei, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina.

Spania susţine apelurile din cadrul Uniunii Europene pentru împrumuturi comune pentru a ajuta blocul celor 27 de ţări să traverseze împreună criza energetică şi pentru un plafon de preţ al gazelor.

Germania se opune ambelor măsuri şi a fost criticată pentru că a urmat propriul drum, cu un pachet vast de ajutoare, în valoare de 200 de miliarde de euro, pe care alte ţări nu şi-l pot permite.

”Vom continua să facem lobby pentru o capacitate mai mare de interconectare a Peninsulei Iberice, pentru a spori contribuţia acesteia la securitatea aprovizionării întregii UE. Construirea unei conducte de gaze suficient de mare, pregătită pentru hidrogen, în Pirinei, pentru a fi operaţională până în 2025, este de o importanţă capitală pentru a realiza o piaţă internă de energie cu adevărat robustă în UE, pentru a accelera tranziţia ecologică şi pentru a consolida autonomia strategică a UE”, se arată în planul de acţiune.

Spania şi Germania au convenit, de asemenea, să consolideze cooperarea în domeniul apărării, dar versiunea finală a planului de acţiune a exclus o menţiune dintr-un proiect anterior, de ”apărare aeriană” comună, pe fondul controverselor privind dacă Scholz şi Sanchez vor discuta planurile pentru un scut de apărare europeană antirachetă, condus de germani.

Ambasadorul Germaniei în Spania, Maria Margarete Gosse, a declarat marţi seara că au avut deja discuţii ”la nivel scăzut” între cei doi membri NATO despre aderarea Spaniei la iniţiativă.

Dar guvernul de la Madrid a declarat miercuri că subiectul nu este pe ordinea de zi şi că Berlinul nu i-a trimis încă nicio propunere.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.