Germania a declarat duminică că lucrează îndeaproape cu Statele Unite pentru implementarea unui acord privind conducta Nord Stream 2, care trece pe sub Marea Baltică şi transportă gaze din Rusia în Germania, transmite Reuters.
Ministerul de Externe al Germaniei a declarat că a continuat să coopereze îndeaproape cu administraţia americană cu privire la implementarea unei declaraţii comune privind conducta de 11 miliarde de dolari.
Administraţia Biden a renunţat la sancţiunile impuse operatorului de conducte şi a încheiat un acord cu Germania în iulie, deşi săptămâna trecută a impus noi sancţiuni împotriva companiei Transadria, legată de Rusia, şi a navei acesteia.
”Respingem în mod fundamental sancţiunile între aliaţi”, a spus el, ca răspuns la o întrebare a Reuters cu privire la o ştire publicată de Axios, potrivit căreia Berlinul a cerut membrilor Congresului SUA să nu sancţioneze conducta Nord Stream 2, deoarece acest lucru ”ar slăbi” credibilitatea SUA şi ”în cele din urmă ar dăuna unităţii transatlantice”.
Statele Unite şi unele ţări europene se opun conductei care ocoleşte Ucraina. Acestea afirmă că Europa ar depinde prea mult de gazul rusesc, dar alte guverne europene spun că legătura este vitală pentru asigurarea aprovizionării cu energie.
Germania a fost de acord să ia măsuri dacă Rusia foloseşte energia ca armă în relaţiile sale cu Ucraina, dar acordul nu oferă un criteriu specific pentru modul în care ar fi judecat.
Site-ul de ştiri Axios a citat un document din 19 noiembrie care subliniază paşii pe care îi va lua Germania, inclusiv ”mesaje publice puternice” care să condamne comportamentul Rusiei, şi evaluează suspendarea reuniunilor politice.
La nivelul UE, documentul afirmă că Germania ”participă activ la procesul de identificare a opţiunilor pentru măsuri restrictive suplimentare”, a spus Axios.
Documentul mai afirmă că Nord Stream 2 nu prezintă ”nicio ameninţare la adresa Ucrainei atâta timp cât este asigurat un tranzit rezonabil de gaze” şi se referă la potenţialele sancţiuni asupra conductei drept ”o victorie pentru Putin”, deoarece ar diviza aliaţii occidentali, a adăugat Axios.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.