Grupul francez Atos, unul dintre principalii furnizori europeni de servicii IT, a anunţat că vrea să-şi reducă emisiile globale de carbon cu 50% până în 2025 şi să atingă „zero emisii nete”, până în 2028.
"Decarbonizarea este unul dintre cele mai importante obiective ale Atos, compania angajându-se să-şi reducă emisiile globale de carbon cu 50% până în 2025 şi să atingă zero emisii nete, până în 2028", a informat compania.
De asemena, Atos, cu operaţiuni şi în România, a inaugurat pe 22 aprilie noul său laborator global de cercetare şi dezvoltare (R&D) situat în zona metropolitană a Parisului, capitala Franţei. Laboratorul are o suprafaţă de 8.000 mp şi găzduieşte circa 350 de ingineri Atos care vor desfăşura activităţi de cercetare în calcul cuantic, soluţii de calcul avansat, tehnologiile edge, inteligenţă artificială şi securitate cibernetică.
Laboratorul este parte a complexului Atos din Les Clayes-sous-Bois, care are aproape 1.000 de angajaţi. Programul de cercetare al Atos în domeniul calculului cuantic – Atos Quantum - este primul mare program european în această direcţie şi beneficiază de o investiţie de 5 milioane de euro din partea administraţiei locale.
"Proiectele dezvoltate în acest nou laborator de cercetare al Atos se vor concentra pe inovaţie pentru a sprijini lupta împotriva încălzirii globale, precum utilizarea calculului cuantic (quantum computing) sau eficienţa energetică a supercomputerelor pentru a sprijini eforturile societăţii de a reduce la zero emisiile de carbon", precizează compania.
Un alt exemplu de proiect este dezvoltarea unui „creier supercomputer” care va fi capabil să prezică şi să optimizeze consumul de energie pe baza cererii şi a disponibilităţii în reţelele furnizorilor de energie electrică .
Laboratorul de cercetare şi dezvoltare va găzdui lucrările de cercetare desfăşurate în cadrul programului Atos Quantum, lansat în 2016, care are ca scop accelerarea dezvoltării scenariilor de utilizare a tehnologiei quantum computing, relevante pentru industrie şi mediul ştiinţific.
Cercetătorii Atos au dezvoltat Atos Quantum Learning Machine (Atos QLM), cel mai performant simulator cuantic comercial din lume, care este deja utilizat în numeroase programe de cercetare la nivel global în domeniile industrial sau energetic. De asemenea, Atos a lansat recent Q-score, prima referinţă universală cuantică, aplicabilă tuturor procesatoarelor cuantice programabile. Q-score măsoară eficienţa unui sistem cuantic în gestionarea problemelor din viaţa reală, cele care nu pot fi rezolvate de computerele tradiţionale, mai degrabă decât simpla măsurare a performanţei sale teoretice sau fizice.
Atos este lider global în transformare digitală, având peste 105.000 de angajaţi şi venituri anuale de peste 11 miliarde euro. Grupul oferă soluţii personalizate end-to-end, pentru toate industriile din 71 de ţări. Atos este o societate europeană listată la Bursa de la Paris cu indicele bursier CAC40. Compania operează sub mărcile Atos şi Atos|Syntel.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.