Fujifilm a dat în judecată Xerox, solicitându-i peste 1 miliard de dolari pentru că a renunţat la un acord de fuziune la presiunea investitorilor activişti Carl Icahn şi Darwin Deason, transmite Reuters.
Într-o plângere depusă la Tribunalul Districtual din Manhattan, Fujifilm a acuzat Xerox de încălcarea contractului şi abandonarea acordului de fuziune de 6,1 miliarde de dolari anunţat în ianuarie.
Miliardarul Icahn şi Deason deţineau 15% din acţiunile Xerox şi au spus că fuziunea subevaluează compania.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Nu este conform cu democraţia acţionariatului să le permiţi lui Carl Icahn şi Darwin Deason, acţionari minoritari cu numai 15% din acţiunile Xerox, să dicteze soarta Xerox”, potrivit unui comunicat al Fujifilm.
Xerox a renunţat la acordul de fuziune pe 13 mai, când a încheiat un acord cu Icahn şi Deason prin care au fost numiţi mai mulţi directori noi, iar directorul general Jeff Jacobson a fost înlocuit cu directorul tehnologic John Visentin.
Xerox a motivat şi cu mai multe probleme contabile nerezolvate, ca motiv al renunţării la fuziune.
Xerox a susţinut într-un comunicat publicat luni că este extrem de încrezătoare că a avut dreptul contractual de a renunţa la contract şi că va solicita despăgubiri pentru managementul defectuos şi comportamentul incorect al Fujifilm.
O fuziune ar fi combinat Xerox cu compania mixtă Fujifilm Xerox, cu o istorie de 56 de ani, în care Fujifilm şi Xerox deţineau participaţii de 75%, respectiv de 25%.
Ulterior, Fujifilm ar fi deţinut 50,1% din acţiunile Xerox, iar acţionarii Xerox ar fi primit un dividend special de 2,5 miliarde de dolari.
Fujifilm spera ca prin fuziune să obţină economii de cel puţin 1,7 miliarde de dolari şi venituri anuale suplimentare de 1 miliard de dolari.
În cadrul procesului, Fujifilm solicită plata de daune şi un comision de renunţare la fuziune în valoare de 183 de milioane de dolari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.