Franţa a acuzat miercuri Statele Unite să încearcă să submineze discuţiile internaţionale referitoare la actualizarea impozitării transfrontaliere în era digitală şi a cerut Europei să pregătească o taxă la nivelul Uniunii Europene, dacă negocierile vor eşua, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aproape 140 de ţări negociază prima reformă a regulilor fiscale internaţionale din ultima generaţie, pentru a ţine cont de dezvoltarea marilor companii de tehnologie, cum sunt Google şi Amazon.

În condiţiile în care Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) trebuie să prezinte luna viitoare un proiect de acord, obiectivul de a ajunge la un acord până la sfârşitul acestui an pare tot mai dificil.

Washingtonul a cerut întreruperea discuţiilor la începutul acestui an, după ce a sugerat că acordul trebuie să includă un macanism de participare voluntară pentru companiile americare.

”Este foarte clar, Statele Unite nu doresc un acord referitor la taxa digitală în cadrul OCDE. Aşa că creează obstacole care ne împiedică să ajungem la un acord, chiar dacă lucrările tehnice sunt gata”, a declarat ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire.

În absenţa unui acord global, unele ţări europene au urmat exemplul Franţei, creând propria taxă pe serviciile digitale. Din acest motiv, Franţa a fost avertizată de Satele Unite cu aplicarea unor tarife punitive.

Le Maire a reluat însă un apel la adresa statelor UE de a continua eforturile de înfiinţare a unei taxe pe serviciile digitale la nivelul UE, dacă nu va avea loc un acord internaţional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.