Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a anunţat vineri că potenţialii creditori de asigurări ai companiei Forte Asigurări, aflată în faliment, vor mai putea transmite către fond cereri de plată, pentru a putea beneficia de despăgubirile cuvenite, până în 24 aprilie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
În conformitate cu legea în vigoare, orice persoană care pretinde un drept de creanţă împotriva Forte Asigurări poate formula o cerere de plată, motivată, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data apariţiei dreptului de creanţă. ”Termenul prevăzut de această dispozitie legală, de 90 de zile, se împlineşte în data de 24 aprilie 2017, în cazul societăţii Forte Asigurări. Dispozitia legală prevede şi situaţia în care dreptul de creanţă al creditorului de asigurări s-a născut ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii judecatoreşti de faliment, respectiv, ulterior datei de 23 ianuarie 2017. În această situaţie, termenul de 90 de zile se va calcula/aplica de la data naşterii dreptului de creanţă”, se arată în comunicat. Până în data de 31 martie 2017, FGA a înregistrat 1206 cereri de plată, atât pentru cele 1626 dosare preluate de la Forte Asigurări, cât şi pentru cele 275 de dosare nou deschise de către Fond. FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale doar către creditorii de asigurări care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata se va face în limita a 450.000 de lei pentru fiecare creditor de asigurare, al societăţii în faliment.
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.