Ministrul economiei, Florin Spătaru, anunţă, joi seară, că, în ultimele 6 luni, România a înregistrat investiţii străine de peste 4,37 de miliarde de euro, în creştere cu peste 21%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.
”Ca ministru al economiei mă întâlnesc în fiecare săptămâna cu cel puţin un investitor străin interesat de a dezvolta o afacere în ţara noastră. Trendul crescător al investiţiilor străine în România se reflectă în economie, iar acest fenomen este un rezultat al eforturilor ministerului pe care îl conduc”, a transmis, joi seară, ministrul Economiei.
Florin Spătaru afirmă că, în ultimele 6 luni, România a înregistrat investiţii străine de peste 4,37 de miliarde de euro, în creştere cu peste 21%, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.
”Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut cu 35,1%, comparativ cu perioada similară din 2021, respectiv 3.476 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului”, a mai transmis ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.