O firmă din Portul Brăila a fost amendată cu 30.000 de lei pentru colectarea de deşeuri metalice fără autorizaţie. Comisarii Gărzii de Mediu au dispus oprirea activităţii şi intrarea îăn legalitate.
”Urmare unui control comun efectuat de comisari ai GNM CJ Brăila împreună cu lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Transporturi Galaţi la un operator economic din Portul Brăila s-a constatat că acesta desfăşura activitatea de colectare a deşeurilor metalice feroase fără să deţină autorizaţie de mediu”, au trasmis, miercuri, reprezentanţii Gărzii de Mediu Brăila.
Potrivit acestora, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă în valoare de 30.000 lei şi i s-a aplicat şi sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a activităţii până la obţinerea actului de reglementare menţionat.
”Operatorului economic i s-au stabilit măsuri de intrare in legalitate şi de respectare a legislaţiei incidente de protecţia mediului”, a mai transmis sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.