Criptomoneda Libra a Facebook este în curs de pregătire pentru a fi lansată cel mai devreme în ianuarie, a relatat vineri publicaţia Financial Times, citând trei surse implicate în proiect, transmite Reuters.
Libra Association, care va emite şi va gestiona Libra, intenţionează să lanseze o monedă digitală care va fi corelată cu dolarul, a spus una dintre persoane.
Această lansare va fi un eveniment de o anvergură mult mai mică faţă de o propunere din aprilie, care a fost făcută în urma reacţiei negative faţă de proiect a autorităţilor de reglementare şi a mediului politic.
Libra, prezentată de Facebook anul trecut, a fost relansată într-o formă restrânsă după ce autorităţile de reglementare şi băncile centrale la nivel mondial şi-au exprimat îngrijorarea că criptomoneda ar putea perturba stabilitatea financiară şi eroda controlul asupra banilor.
The Libra Association, la care Facebook este unul dintre cei 27 de membri, vrea să obţină aprobarea autorităţii de supraveghere a pieţii financiare din Elveţia pentru a emite o serie de monede stabile (stablecooin), corelate cu monede tradiţionale, precum şi a unei monede compuse, care să fie corelată cu monede stablecoin.
Potrivit noului plan, alte monede corelate cu monede tradiţinale, precum şi una compusă, ar urma să fie introduse ulterior, a relatat FT.
Libra Association nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii. FINMA, autoritatea de reglementare din Elveţia, nu a oferit alte informaţii, dincolo de o declaraţie din luna aprilie, în care a confirmat că a primit o cerere pentru o licenţă de plăţi din partea Libra.
Monedele de tipul stablecoin au rolul să evite volatilitatea tipică a criptomonedelor, precum bitcoin, acestea fiind, teoretic, mai potrivite pentru plăţi şi transferuri de bani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.